20.4 C
Bistrița
joi, august 13, 2026

Caporalul bistrițean Marcel Macrea, mort în timp ce repara un camion

Un grav accident de muncă a avut loc azi în unitatea militară din Someșeni. Caporalul bistrițean Marcel Macrea și-a pierdut viața.

Caporalul bistrițean Marcel Ioan Macrea se afla în misiune la U.M. Someșeni. Acesta, alături de un civil, lucrau la un camion.

Din nefericire, a avut loc un accident de muncă, în urma căruia caporalul a decedat.

Caporalul clasa a II-a Macrea Marcel-Ioan, din U.M. 01331 Bistrița, a decedat marți, 5 august, în urma unui accident de muncă.

Militarul, aflat în misiune la U.M. 01369 Someşeni, și un salariat civil (personal civil contractual) din unitate efectuau lucrări de mentenanță la un camion militar.

Celor doi răniți le-a fost acordat primul ajutor de personal din cadrul unității militare, iar echipajul SMURD sosit la fața locului i-a aplicat manevre de resuscitare caporalului, aflat în stop cardio-respirator. După aproximativ 50 de minute, a fost declarat decesul.

Salariatul civil a fost transportat, în stare conștientă, la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”, din Cluj-Napoca, pentru investigații și îngrijirii medicale suplimentare.

Evenimentul este cercetat de Parchetul militar Cluj.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale își exprimă regretul față de decesul tragic al militarului și este alături de familia îndoliată” au transmis reprezentanții Forțelor Terestre Române.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.