21.9 C
Bistrița
marți, august 19, 2025

Locatarii din Viișoara, supărați pe Primăria Bistrița: ”Ne transformă biserica în bâlci!”

Preotul din Viișoara și-a anunțat duminică enoriașii că zilele localității se vor ține în curtea bisericii. ”Un loc de cult urmează să fie transformat într-o piață de distracții. O să sfârâie micii pe grătare și o să curgă berea!” – Au transmis indignați localnicii.

La finalul lunii august vor avea loc Zilele localității componente Viișoara. Duminică, preotul Bisericii Sfântu Nicolae le-a spus enoriașilor că această sărbătoare se va ține în curtea bisericii. Decizia i-a fost comunicată preotului de către Primăria Bistrița.

Localnicii s-au arătat indignați și au cerut să-și facă auzită supărarea.

Biserica transformată în bâlci? Indignare la Viisoara față de decizia Primăriei Bistrița

Decizie stupefiantă a Primăriei Bistrița: „Zilele localității Viisoara” vor fi organizate, pe 31 august 2025, chiar în curtea bisericii monument istoric din sat. Dacă n-ar fi trist, ar putea părea o glumă.

Sătenii sunt revoltați și pe bună dreptate. Un loc de cult, un simbol al comunității și al istoriei acesteia, urmează să fie transformat într-o piață de distracții, unde să vibreze boxele, să sfârâie micii pe grătare și să curgă berea. Imaginea e grotescă și insultătoare pentru toți cei care respectă tradiția și spiritualitatea locului.

„Niciodată, în toată istoria satului, nu s-a mai pomenit un asemenea bâlci în curtea bisericii. Este o rușine pentru administrația locală să disprețuiască în asemenea hal patrimoniul și credința oamenilor”, spun localnicii, revoltați de lipsa de respect arătată de autorități.

Și culmea ironiei? Viisoara are deja un spațiu perfect pentru asemenea manifestări – Piața Heidenfeld! Acolo există scenă, loc suficient pentru public, infrastructură pentru comercianți și toalete. Pe scurt: un loc gândit exact pentru astfel de evenimente.

Dar, în mod inexplicabil, Primăria Bistrița alege să ignore bunul-simț și logica și să mute sărbătoarea într-un spațiu sacru. Întrebarea care stă pe buzele oamenilor este simplă: de ce? Cine are de câștigat din această sfidare a comunității și a patrimoniului cultural? Pentru că, sigur, Viisoara are nevoie de sărbătoare, dar nu cu prețul batjocoririi simbolurilor sale.

Dacă administrația nu își revizuiește decizia, riscă să rămână cu un festival fără public și cu o comunitate profund jignită. Iar rușinea nu va mai putea fi spălată nici cu râuri de bere, nici cu fum de grătar” au transmis aceștia pe adresa redacției.

Reporterii Bistrițeanul.ro au cerut un punct de vedere și al conducerii orașului.

Nu văd care e problema! Zona respectivă este domeniu public, biserica doar l-a împrejmuit. Lângă biserică s-au ținut evenimentele și la SLătinița, și în celelalte localități. Oricum, nu eu m-am ocupat personal de acest aspect. Așa că toți cei care au ceva de spus legat de ceea ce face primăria, să depună plângere la Primăria Bistrița, nu pe Facebook sau în ziare! La primărie nu știu să fie nicio plângere legată de acest aspect!” a declarat Gabriel Lazany.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. iuui! Ce atitudine! Sfidătoare! Demnă de un primar 8 voturi! Se vede clar că Coarci a pus gând rău acelui teren generos din curtea bisericii! Nu mică ne va fi mirarea când vom vedea acolo cine stie ce stație de autobuz ori garaje pentru utilajele primariei! Sau mai bine sa pună stația de asfalt acolo! Ca tot e domeniu public și se poate, în mintea unora, nu??!! Doară ăstia fac numa ce vor mușchii lor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.