23.2 C
Bistrița
luni, iunie 8, 2026

Tânăr din Șopteriu omorât de o locomotivă, în Bistrița

Un tânăr din Șopteriu și-a găsit sfârșitul în Gara Bistrița. Acesta a fost accidentat de o locomotivă, leziunile fiindu-i fatale.

Un angajat al CFR a anunțat ieri poliția despre un tragic accident. Un tânăr a fost lovit de o locomotivă, în Gara Bistrița. Din nefericire, nu a supraviețuit.

Acesta era de loc din Șopteriu, iar sătenii vorbesc că s-ar fi aruncat intenționat.

Polițiștii fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă, pentru a stabili exact cele întâmplate.

Ieri, 24 august, în jurul orei 15.00, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca- Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au fost sesizați de către un impiegat de mișcare din cadrul Stației CF Bistrița-Nord cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată în pasajul de trecere dintre linii.

La fața locului s-a constatat faptul că un tânăr de 22 de ani, din Șopteriu, a fost surprins și accidentat de o locomotivă care proceda la manevrarea vagoanelor din compunerea unui tren. Din nefericire, în urma accidentului, tânărul a decedat.

Cadavrul acestuia a fost preluat și transportat la Serviciul Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Feroviare Bistrița-Năsăud continuă cercetările pentru ucidere din culpă” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: