0.5 C
Bistrița
joi, ianuarie 15, 2026

Specialitate nouă la Spitalul Clinic Județean Bistrița – Năsăud: Chirurgie toracică robotică! Șase intervenții realizate cu succes de la începutul lunii

Luna august a adus o nouă specialitate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița: chirurgie toracică robotică. Mai mult, de la începutul lunii s-au efectuat șase operații cu rezultate excepționale.

Investițiile în Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița – Năsăud continuă. Astfel, datorită aparaturii achiziționate, de la începutul lunii august există și o nouă specialitate: chirurgie toracică robotică.

Intervențiile se fac cu robotul DaVinci, iar în cadrul acestei noi specialități au fost efectuate șase astfel de operații, cu rezultate excepționale.

Încă un pas important pentru pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița!

De la începutul lunii august, programul de chirurgie robotică al Spitalului s-a extins cu o nouă specialitate: Chirurgia toracică asistată robotic.

Până acum, s-au efectuat 6 intervenții cu rezultate excepționale, confirmând valoarea profesională și umană a acestei echipe extraordinare.

Astfel, la Bistrița, sistemul de chirurgie minim invazivă asistată robotic Da Vinci XI este folosit deja în trei specialități medicale: urologie, chirurgie generală și chirurgie toracică.

Felicitări Dr. Vlad Beleuzu, medic specialist Chirurgie toracică, acreditat în cadrul programului, și întreaga echipă operatorie:

  • Dr. Joseph Lula – medic specialist Chirurgie toracică (București)
  • Dr. Felix Dobrițoiu – proctor în Chirurgie toracică robotică (Ponderas)
  • Dr. Maxim Cristian – medic primar Chirurgie generală
  • Dr. Justin Dodane – medic specialist ATI

Mulțumim întregii echipe a Blocului Operator Centralizat, echipei manageriale și tuturor celor care ne sunt alături și fac posibil ca bistrițenii să beneficieze de medicină de cel mai înalt nivel, chiar acasă!

Sănătatea, mereu pe primul loc!” a transmis președintele CJ BN, Radu Moldovan.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos: