14.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

BISTRIȚA: Reținut după ce a dat foc mai multor tomberoane! Polițiștii l-au prins în flagrant

Un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce distrugea prin incendiere un tomberon stradal, semi-îngropat, din oraș. Acesta a mai distrus prin incendiere și alte tomberoane stradale din Bistrița.

Astăzi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere.

„În fapt, la data de 3 septembrie a.c., polițiștii au surprins în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din Bistrița, în timp ce ar fi distrus prin incendiere un tomberon stradal, semi-îngropat, pe raza municipiului.

La locul evenimentului a intervenit și un echipaj de pompieri care a izolat și stins incendiul, nefiind înregistrate victime sau alte pagube materiale”, potrivit IPJ BN.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au stabilit faptul că în intervalul 30 august – 3 septembrie, aceeași persoană ar mai fi distrus prin incendiere și alte tomberoane stradale din municipiul Bistrița, prejudiciul urmând să fie stabilit în cadrul anchetei.

„Cu privire la cele constatate și în urma probatoriului administrat, față de bărbatul de 49 de ani, din Bistrița, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița în vederea documentării faptelor și stabilirii întregii activități infracționale”, mai explică sursa citată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: