În vederea remedierii unei avarii identificată pe rețeaua de distribuție a apei, Aquabis este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile, astăzi, 22 septembrie 2025, de la ora 09.00 la 15.00 (estimativ), în localitatea Reteag pe strada Poieni.
UPDATE 3
De la ora 12.00 până la ora 16.00 ( estimativ ), se întrerupe apa în localitatea Tăure.
UPDATE 2
Între orele 10.00 – 13.00 (estimativ), se întrerupe apa potabilă în Bistrița, pe strada Toamnei.
UPDATE 1
Tot azi, 22 septembrie, între orele 09.00 – 16.00 (estimativ), se întrerupe apa potabilă în Bistrița, pe strada B-dul Republicii partea dreaptă (de la intersecția cu strada Zimbrului până la intersecția cu strada Petru Rareș).
***************
„Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil. Menționăm că apariția avariilor pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi anticipată. Ea este, de cele mai multe ori, însoțită de întreruperea imediată a furnizării apei în zonele implicate.
Din acest motiv, în unele situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate avea loc după sistarea efectivă a alimentării cu apă”, transmite Aquabis.
În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității). Pentru acest fapt – înainte de consum – vă rugăm să lăsați apa să curgă câteva minute, pentru limpezire.
AQUABIS îşi cere scuze faţă de consumatori pentru disconfortul apărut în acest interval.