28.3 C
Bistrița
joi, august 13, 2026

Clacă la ștrec, la Teaca: dă și tu o mână de ajutor la restaurarea mocăniței!

Asociația Mocănița Transilvaniei organizează pe 11 octombrie o zi de lucru în gara din Teaca, dedicată restaurării mocăniței. Sunt disponibile 15 locuri, iar participanții vor fi împărțiți în trei echipe, în funcție de experiența și abilitățile fiecăruia.

În 11 Octombrie ne întâlnim în gara din Teaca la o zi de lucru dedicată mocăniței. Sunt 15 locuri disponibile și ne vom împărți în 3 echipe, în funcție de priceperea și experiența fiecăruia”, transmit cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei.

O echipă se va ocupa de locomotiva cu abur, mai exact de curățat partea inferioară a șasiului, pentru a putea fi grunduit și ulterior vopsit, iar o alta de reconstrucția băncuțelor și a meselor din gară.

De asemenea, pentru cea de-a treia echipă a fost pregătită o altă sarcină – lucru la depoul drezinei, prin aplicarea unui strat de ulei de in pe exterior. 

Așadar sunt activități și pentru domni și pentru doamne, iar pentru copii activăm vagonul multimedia. Te alături? Scrie-ne un mesaj și te luăm în echipa de la ștrec!”, mai spun aceștia pe pagina de Facebook Asociația Mocănița Transilvaniei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.