12.4 C
Bistrița
joi, septembrie 25, 2025

VIDEO – Bistrița sălbatică: Copil strâns de gât de un bărbat, după un incident pueril

Un copil de 12 ani a fost strâns de gât de către un bărbat, pe Bulevardul Independenței din Bistrița. Acesta a „plătit” pentru un incident pueril produs, culmea, de un prieten. Poliția și Protecția Copilului au intrat pe fir.

Un grup de copii se dădeau cu bicicletele, vineri, pe pista de biciclete de pe Bulevardul Independenței. Cel aflat în față ar fi vrut să-și golească apa rămasă în sticlă, aruncând în lateral. Picurii de apă ar fi ajuns pe picioarele unui bărbat aflat în trecere exact în acel moment.

Bărbatul, enervat, a pus mâna pe cine a prins din grup, adică exact pe ultimul copil din coloană. L-ar fi strâns de gât și lovit în zona pieptului.

Copilul ar fi reușit să își apeleze tatăl, și abia când individul ar fi auzit că părintele pornește spre copil, l-ar fi lăsat din strânsoare și s-a făcut nevăzut.

L-a strâns de gât și l-a lovit în zona pieptului. L-am găsit plângând, tremura de frică.

Am sunat la poliție, au venit, am dat declarații, au zis că au făcut dosar penal. Au fost și cei de la Protecția Copilului și vom avea câteva sesiuni și cu ei”, a explicat Voicu G., tatăl copilului.

Copilul ar fi rămas traumatizat, iar părinții se tem să îl mai lase afară.

Copilul se tot întreabă de ce a pățit el așa ceva, mai ales că nu el a fost de vină. E al doilea incident în nici două săptămâni. Te și temi să îți mai lași copiii afară!”, a spus părintele.

Astfel de incidente violente asupra copilului, mai ales la o vârstă când e în formare, pot afecta nu doar integritatea fizică, ci și emoțională și socială a copilului. Astfel de răni emoționale se vindecă diferit, în funcție de felul copilului, climatul familial și implicarea pentru rezolvarea traumei!”, a declarat Camelia Mureșan, psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița – Năsăud.

Polițiștii fac verificări, dar încă nu au identificat agresorul.

În seara de 19 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că un minor ar fi fost agresat fizic pe o stradă din Bistrița.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a IPJ BN, Crina Sîrb.

Băiatul nu își mai amintește cum arăta bărbatul. Mi-a zis că a intrat într-o scară, am fugit, am văzut becul aprins în scara respectivă, dar pe bărbat nu l-am văzut. A trecut aproape o săptămână și nu știm nimic…”, a mai spus tatăl copilului agresat.

Mai multe detalii, în video de mai jos:

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița angajează Consilier Vânzări Auto

MATEROM AUTOMOTIVE, unul dintre cei mai importanți dealeri auto din orașul Bistrița, își mărește echipa și lansează o oportunitate de carieră pentru cei pasionați de domeniul automotive și vânzări: Consilier Vânzări Auto.

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută bucătar, pizzer, electricieni, sudor MIG/MAG & Electric, lăcătuși și muncitori

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, elecricieni, tehnician decontare / ofertare / licitații, Instalatori. Crama Veche caută ajutor bucătar și pizzer. Îndemânarea Construct angajează sudor MIG/MAG & Electric și lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Ofertă specială la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: Cumperi gardul, primești capacele cadou!

Plănuiți să vă îngrădiți curtea sau să vă schimbați gardul? Ei bine, ARCSIM CONSTRUCT Bistrița, showroom-ul...