11.1 C
Bistrița
miercuri, noiembrie 5, 2025

VIDEO: Depășire riscantă în Herina, în dreptul unei insulițe de calmare a traficului

Un video apărut online arată inconștiența unui șofer. Acesta a depășit pe linie continuă, la ieșirea din localitatea Herina. Mai mult, pe contrasens a fost nevoit să ocolească și o insuliță de calmare a traficului.

Drumul de la Herina spre Mureș este presărat de insulițe de calmare a traficului, amplasate pe sensul de intrare în localități. Decizia autorităților de a le amplasa a fost luată pentru a forța șoferii să încetinească atunci când intră în localități, mai ales că multe porțiuni de drum sunt ”ofertante”, fiind drepte.

Un video postat online arată o depășire inconștientă făcută de un șofer, ieri. Acesta se angrenează în depășirea unei mașini mici și a unui TIR.

Depășirea lui are loc, al un moment dat, pe linie continuă și e obligat și să evite o astfel de insuliță de calmare a traficului.

Partea bună e că nu venea nimeni pe contrasens, astfel că a fost evitată o nenorocire.

Eu am pățit tot așa, să îmi vină în față un TIR, care a intrat în depășire și s-a văzut forțat să ocolească și o insuliță de aia. Am frânat din timp și am tras de volan dreapta, până am ieșit aproape de tot pe acostament. Mai aveam puțin și mă rostogoleam cu mașina. Și TIR-ul mi s-a oprit milimetric în față. L-au claxonat ceilalți participanți la trafic, iar eu și cel din spatele meu a trebuit să dăm în marșarier ca să încapă el să iasă de după insuliță și să se poziționeze din nou pe sensul lui de mers! Am scăpat ca prin minune!” a povestit, pentru ziarul Bistrițeanul.ro, Andrei Ț.

Imaginile de ieri, 4 noiembrie, vorbesc de la sine:

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. DE ASTA MOR MULTI OAMENI AN RO. NU SANT LEGI BINE FOLOSITE ASA ZIS -ASPRU PEDEPSIT FARA -AMENDA -PERMISUL SUSPENDAT -SI ALTE MASURI SI DE LA POLTIE FARA DREPT DE A MAI CONDUCE AUTO -ANI DE ZILE -MERS LA SPECIALISTI -MINTAL SA FIE CONTROLAT-SAU CONTROLATA -ACESI ASA ZIS CONDUK. AUTO NU AU CE CAUTA PE SOSELE AN- EU- NICI CU TRAKTORUL .TREZITIVA O DATA LA ADEVAR MA REFER LA CEI CE TREBUIE SA FAC AN APLICATIE -AMENZI-PERMIS SUSPENDAT -SCOALA SA FIE REPETATA PLATITA SI EXAMENELE LA FEL SI TESTUL LA MEDICI DACA ESTE -APT- SAU A PRIMIT PERMISUL -PE CUNOSTINTE -NEAMURII-RELATI-BANI -TRAIASCA -R.S.R.

  2. Nu este doar o depășire riscantă. Este modul în care această persoană abordează viața. Omul este de pe altă planetă, trăiește într-o altă realitate. Ar fi interesant de aflat cine este și de ce comportă în acest fel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica SANOVIL angajează economist, jurist, psiholog și asistent social. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Clinica Sanovil, care angajează economist, jurist, psiholog, asistent social, asistent medical generalist și infirmieră. AMICII BUILDING caută asistent șef șantier și inginer instalații. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile.

Nou RMN ultraperformant cu inteligență artificială, la Sanovil

Policlinica Nouă Sanovil face un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ. Aici a fost achiziționat un aparat RMN de ultimă generație – General Electric SIGNA Victor 1.5 Tesla. Este un echipament de top care oferă imagini extrem de clare, investigații mai rapide și confort sporit pentru pacient.

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate.