8.4 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

FOTO: GRAV accident la Herina! O femeie se luptă să trăiască, după ce a fost aruncată la 5 m de mașină

Un grav accident de circulație a avut loc în Herina. O persoană ar fi încarcerată, și altele două, în stare gravă. S-a solicitat inclusiv elicopterul SMURD. UPDATE:

Un apel la 112 anunța un accident rutier în centrul localității Herina. O mașină ar fi intrat într-un cap de pod.

În urma impactului, o persoană ar fi rămas încarcerată, iar alte două ar fi în stare gravă.

Intervin două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă si două echipaje SMURD de prim ajutor. De asemenea, s-a solicitat intervenția elicopterului SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș.

UPDATE

Ajunse la locul accidentului, echipajele de salvatori au găsit o minoră blocată pe bancheta din spate, un bărbat politraumatizat și o femeie aruncată la câțiva metri distanță de mașină.

La locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit trei victime. Șoferul reușise să iasă pe cont propriu din autoturism, fiind politraumatizat și prezentând pierdere temporară a conștienței. O femeie a fost găsită la aproximativ 5–7 metri de mașină, în stare de inconștiență (cod roșu), iar o adolescentă de 17 ani era blocată pe bancheta din spate.

Pentru eliberarea acesteia, pompierii au fost nevoiți să îndepărteze mai multe elemente ale caroseriei, folosind echipamentele de descarcerare, pentru a permite accesul rapid la victimă.

Toate cele trei persoane au fost stabilizate la fața locului și ulterior transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite” au transmis reprezentanții ISU BN.

UPDATE 2

Astăzi, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație, pe Drumul Național 15A, în Herina.

La locul evenimentului, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Lechința a părăsit partea carosabilă, a intrat în șanțul de colectare a apei pluviale a fost proiectat într-un podeț și gardul împrejmuitor al unui imobil. În urma accidentului atât șoferul cât și două pasagere de 17 și 30 de ani au suferit leziuni, necesitând acordarea de îngrijri medicale de specialitate.
Șoferul autoturismului a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier” au transmis reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Noi suntem rumani, folosim centura de siguranta doar ca sa nu ne amendeze politistii!!!! Mai cetateni romani, centura de siguranta poate face diferenta dintre viata si moarte chiar la accidente mai usoare decat cel de fata!!! Asa ca nu ascultati de parerile aiuristice a tot feliul de „cunoscatori„ vedeti ca in cazuri din astea daca cereti despagubiri societatilor de asigurare sau conducatorilor auto o sa primiti ZORO LEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...