Dacă tot au participat la vernisajul Avioane și Aviatori din Bistrița-Năsăud, mai mulți detectoriști au sărbătorit evenimentul cum știu ei mai bine. Printr-o sesiune scurtă de detecție pe vechiul aerodrom german, înspre pădurea Orheiului spre Buduș. Au ajuns și în pădurea Codrișor de lângă Bistrița. Iar rezultatele nu au întârziat să apară…!
Membrii Asociației Prospectorii Istoriei (API), grupul Transylvania Diggers, dar și Vânătorul de Comori (un cunoscut influencer în detectarea metalelor și reprezentant Rodetectors) – au participat zilele trecute la vernisajul expoziției Avioane și aviatori din BN. Împreună cu bistrițenii pasionați de acest hobby, nu și-au permis să rateze ocazia, ieșind la o partidă de detecție pe dealurile din Bistrița.
Pe vechiul aerodrom, timpul limitat a permis identificarea unei componente de avion. Descoperirea i-a aparținut lui Vlad T. (Asociația Transylvania Diggers – Cluj).
În pădurea intens umblată de pe dealul Codrișor au început însă să iasă la iveală obiecte din perioada interbelică, dar și medievală.
Sorin Vălache (API Sibiu) a găsit, pe lângă medalia militară Serviciul Credincios, și o piesă cu totul specială pentru istoria sporturilor din Bistrița. E vorba de o medalie inscripționată Bistritzer Eissport (Sporturi pe gheață Bistrița).
În ziarul Evangelischen Obergymnasiums, Bistritz (1903) este menționată această societate sportivă. „…Für arme Schüler beider Anstalten schenkte der Bistritzer Eissport-Verein auch heuer, wie in den Vorjahren, 15 Stück Freikarten.”
În traducere liberă: „…Pentru elevii săraci ai ambelor instituții, Asociația de Sporturi pe Gheață din Bistrița a oferit și în acest an, ca și în anii anteriori, 15 bilete gratuite”. Donația e consemnată și în 1904 și 1905.
O altă descoperire remarcabilă îi aparține lui Florin Boșoteanu, președintele API. Acesta a identificat un vârf de arbaletă posibil medieval. Sorin Mare, reprezentant API Bacău, a descoperit un lacăt medieval.
Un lacăt similar poate fi admirat și în vitrinele Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.
Toate obiectele cu valoare patrimonială au fost predate conform legislației către Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud, prin intermediul lui Daniel Georgiu.
La sesiunea de detecție și aventură au participat invitați din județele Cluj (Mihai Rotar), Mureș (Narcis Cârtiș), Sibiu (Gina Valache), Timiș (Iozsi Cătălin), Bacău (Racoș Ciprian, Mihaela Bosoteanu), alături de bistrițenii Georgiu Daniel, Marius Carhat și Valer Griga.
Foto @ Holland.ro

















