6.8 C
Bistrița
marți, februarie 24, 2026

Șeful Biroului Imigrări BN: Tot mai mulți asiatici vin să lucreze la noi! Avem și peste 400 de cetățeni UE cu permis de ședere

Majoritatea asiaticilor care lucrează la noi în județ sunt nepalezi, indieni și din Bangladesh. De la an la an, numărul lor crește. Totodată, avem în județ și peste 400 de cetățeni UE care au cerut permis de ședere.

Județul nostru are, în prezent, 1496 de persoane din afara granițelor României, care locuiesc aici din diferite motive. Majoritatea sunt în Bistrița – Năsăud pentru a lucra, iar alții sunt parteneri de viață care au cerut reîntregirea familiei.

În perioadas 1 ianuarie – 31 octombrie 2025, polițiștii e imigrări au gestionat situația juridică a 1496 de persoane. Dintre acestea, 1075 sunt cetățeni din state terțe, majoritatea provenind din Nepal, India și Bangladesh. Iar 421 sunt cetățeni ai Uniunii Europene, Spațiul Economic European sau ai Confederației Elvețiene, în special din Italia și Germania.

 Principalele motive pentru stabilirea reședinței în România au fost angajarea în muncă și reîntregirea familiei cu un membru de familie cetățean român” a explicat în cadrul unei conferințe de presă comisar poliție Adrian Grigore Vultur, șef Birou Imigrări.

Conform acestuia, numărul persoanelor care cer permis pentru muncă, în județul nostru, crește de la an la an.

În 2023 am avut 693 de cereri pentru prelungire ședere, în 2024 am avut 833. În primele 10 luni ale acestui an am soluționat deja 468, dar mai sunt multe! Se vede o creștere a numărului acestora!” a explicat Adrian Grigore Vultur.

Mai exact, în primele 10 luni ale anului au fost înregistrate 1764 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă.

Au fost soluționate 1298, 151 se află în curs de soluționare și avem 315 cereri respinse. O cerere se poate respinge dacă nu coincide domeniul de lucru al străinului cu activitatea firmei, sau dacă firma nu îndeplinește anumite criterii.

Mai poate fi respins avizul de muncă dacă o persoană străină – și avem un caz- a venit să lucreze la o firmă, dar a plecat în altă parte. Ulterior, degeaba a mai aplicat, deoarece a primit interdicție șase luni de zile să mai intre în Statele membrue ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene” a mai explicat comisar Vultur.

În primele 10 luni ale anului 2025, a fost depistată o singură femeie din Filipine care stătea ilegal în județul nostru. În ceea ce privește infracțiunile, reprezentanții poliției susțin că nu au avut probleme cu străinii.

Biroul Imigrări a aplicat 56 de sancțiuni în valoare de 87.600 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru neregulile găsite privind încadrarea în muncă sau detașarea străinilor.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...

TINU House Art angajează agent vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița, la CAR Credit Plan, Transmixt, MedTOTAL

Compania Tinu House Art angajează agenți de vânzări pentru Reghin, Cluj, Suceava, Maramureș și Bistrița. CAR Bistrita Agenția Credit Plan caută asistent manager și Operator PC. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la EUROCOMPOZITE,  TRANSMIXT sau Policlinica MedTOTAL. Oferta completă, mai jos:  

FOTO – Clinica Skinova Bistrița: S-a deschis noua destinație de excelență în dermatologie și estetică medicală!

De astăzi, bistrițenii au la dispoziție un nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii, pe Drumul Dumitrei Vechi, nr. 33. Este vorba despre Clinica Skinova Bistrița - noul standard în dermatologie și estetică medicală, cu tehnologie de ultimă generație, expertiză medicală și o experiență creată cu grijă pentru voi.