27.1 C
Bistrița
marți, august 25, 2026

Deputatul Robert Sighiartău: Până în 2028, toate proiectele pe Anghel Saligny vor fi finalizate!

Primarii din întreaga țară s-au revoltat în vară când Guvernul Bolojan a anunțat stoparea investițiilor. Invitat la Bistrițeanul LIVE, deputatul Robert Sighiartău a explicat de ce s-a ajuns în această situație. ”Ce vă pot spune este că până la final de 2028, toate proiectele pe Anghel Saligny vor fi încheiate!” a declarat acesta.

Guvernul Bolojan a anunțat, la începutul verii, stoparea investițiilor. Motivul a fost lipsa finanțelor pentru continuarea proiectelor aflate în derulare. La nivelul județului nostru, doar 35% dintre proiecte au mai primit finanțare.

Primarii din întreaga țară s-au revoltat, și chiar din județul nostru, au mers în audiență, cerând dreptate.

Invitat la Bistrițeanul LIVE, deputatul Robert Sighiartău a explicat motivul pentru care Guvernul Bolojan a fost nevoit să ia o astfel de măsură.

În momentul în care Statul Român a semnat proiecte pe fonduri europene în valoare de 47 de miliarde de euro, deși România avea la dispoziție doar 28 de miliarde de euro – asta în condițiile în care făceai reformele pe care ți le-ai asumat (precum reforma pensiilor) –, mă întreb cine a făcut această mare eroare strategică… Mie nu mi-a venit să cred!

Sunt de acord ca, dacă ai la dispoziție 28 de miliarde, să semnezi proiecte de 30. Unele nu se semnează, altele le duci pe alte linii de finanțare. Dar să semnezi contracte de 47 de miliarde, fără să ai banii la dispoziție, nici măcar pe cei 28… Vă dați seama cât de ușor este să îi minți, să le spui primarilor: „Veți primi!”

Iar domnul Grindeanu – să nu credeți că într-o cameră în care se întâlnesc nu știe exact cifrele și sumele – știe că nu sunt bani. Deci, în birou știe că nu sunt bani, dar când iese afară le spune primarilor că se luptă, că nu e normal să se prioritizeze etc. E clar că ceva nu este în regulă!” a declarat Robert Sighiartău.

Proiectele pe Anghel Saligny- aceeași problemă- dar se vor finanța

Deputatul liberal bistrițean a mai explicat că în aceeași situație erau și proiectele finanțate prin Anghel Saligny. S-a făcut un blocaj care a dus la situația curentă.

Cu Anghel Saligny este la fel. „Anghel Saligny” era un program care trebuia să înceapă în 2021–2022 și să parcurgă toți pașii până în 2028. Acolo nu a existat o prioritizare, o segmentare, un calendar clar, astfel încât pentru fiecare an să fie alocat un buget sigur. Iar primarii să știe exact: anul acesta primim atât, anul viitor atât.

Cum era, de fapt? Fiecare primar își semna actele în funcție de cât de repede își termina documentația, apoi se făcea licitația și veneau cu facturile. Deci nu exista niciun fel de ordine, de segmentare, de prioritizare. Bugetul României nu este nelimitat. Și atunci, evident că s-a produs acest blocaj – anul acesta nu au fost bani” a explicat Robert Sighiartău.

Deputatul PNL a susținut însă că toate proiectele începute vor fi finalizate până în 2028, dar pe rând.

Asta nu a însemnat însă stoparea investițiilor. De fapt, s-a făcut o prioritizare, o reașezare, un anumit ritm de cheltuire a banilor. În ceea ce privește Anghel Saligny, tot ce vă pot spune este că toți primarii care au proiecte le vor finaliza. Doar că se prioritizează. Anul viitor se vor aloca aproximativ 11 miliarde la Anghel Saligny, iar primăriile și firmele vor ști că vor primi anual o sumă sigură, astfel încât să poată finaliza proiectele de care au nevoie localitățile din județ și din România.

Vă dați seama că noi, ca liberali, ne dorim cât mai puține cheltuieli și cât mai multe investiții, pentru că acestea aduc prosperitate. Dar, când nu ai bani, ai o problemă. De aceea trebuie regândite lucrurile!” a concluzionat deputatul liberal Robert Sighiartău.

Întreaga emisiune Bistrițeanul LIVE o puteți urmări aici:

Harta investițiilor prin programul Anghel Saligny poate fi văzută AICI:

Despre supărările din vara acestui an, legate de decizia Guvernului Bolojan, puteți reciti aici:

Radu Moldovan: Stoparea investițiilor nu înseamnă reformă, ci regres! Reducem cheltuieli, nu oprim dezvoltarea!

Doar 35% din proiectele pe Anghel Saligny vor fi finanțate! Ce se întâmplă cu proiectul de peste 130 de mil lei pentru reabilitarea DJ 154

Lucrările la Complexul Sportiv Năsăud, suspendate! Dorin Vlașin: ”Alături de alți primari, îi vom cere lui Bolojan să ne facă dreptate!”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: