17.3 C
Bistrița
marți, iunie 2, 2026

Directorul Agenției de Mediu BN: „Vom emite cel mai așteptat aviz de mediu! Vom evita viituri ca la Broșteni”

Un proiect care protejează de viituri Valea Bârgăului va putea fi demarat în curând. „În 3 decembrie vom emite cel mai așteptat aviz de mediu! Astfel, vom proteja populația de viituri ca la Broșteni”, a declarat Sever Roman, directorul Direcției Județene de Mediu BN.

În cadrul conferinței de Colegiu Prefectural, directorul Direcției Județene de Protecția Mediului Bistrița Năsăud a anunțat emiterea unui mult așteptat aviz.

O veste bună – cred că cel mai așteptat aviz de mediu. Vom emite un aviz de mediu în 3 decembrie, pentru amenajamentul Silvic Colibița, contractant Prundu Bârgăului. De ce spun că este așteptat? Pentru că se vor putea extrage cei 300 de metri cubi de lemn de pe Valea Repedea, care este Sit Natural și este și în Situl Natura Cușma. Astfel că vom proteja de viituri localitățile din aval. Și vom proteja și drumul forestier realizat pe fonduri europene de către Primăria comunei Bistrița – Bârgăului”, a explicat Sever Roman.

Avizul este solicitat încă din 2023

Odată cu emiterea avizului, la început de decembrie, extragerea copacilor va putea fi făcută în curând.

Povestea începe de pe vremea primarului Vasile Labă din Bistrița-Bârgăului, care a realizat un drum forestier paralel cu Valea Repedea. Și prin SVSU a cerut emiterea unui aviz care să permită extragerea a 291 m3 de lemn. Astfel, nu doar că se protejează drumul forestier – făcut pe fonduri europene, dar se poate și curăța albia râului.

În 2023, Ocolul Silvic Josenii Bârgăului a cerut derogare pentru a putea extrage acei copaci.

Dar avizul se poate da numai pe amplasamentul silvic UP2 Colibița, ce aparține de Prundu Bârgăului. Deoarece zona de unde se va extrage lemnul face parte din două Situri Naturale, e nevoie de procedură lungă de avizare.

Doru Crișan a făcut celelalte demersuri. Am avut și dezbaterea publică. Acum este perioada în care cetățenii pot aduce comentarii.

Credem că în 3 decembrie vom emite avizul de mediu. Acesta va ajunge apoi la Ministerul Mediului care va emite ordinul de minister, și lucrările vor putea începe!”, a declarat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, Sever Roman.

Protejarea Văii Bârgăului de viituri ca la Broșteni

Odată cu extragerea copacilor, se va putea curăța și albia râului Repedea.

Când a fost acea mare problemă la Broșteni, a fost puțină panică și la noi. Pentru că ciclonul s-a format desasupra comunei Șanț și numai Dumnezeu ne-a păzit de a mers spre Suceava. Că de venea spre noi…

Ei bine, odată cu extragerea acestor copaci, se va putea decolmata și albia râului și astfel să se protejeze localitățile din aval de viituri”, a concluzionat Sever Roman, directorul DJPM BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...