21.6 C
Bistrița
miercuri, iulie 15, 2026

Două adolescente din Bistrița, lovite pe trecerea de pietoni, în fața hotelului Coroana

Două adolescente în vârstă de aproximativ 15 ani s-au ales cu traumatism cranian cerebral minor, după ce o mașină le-a lovit pe trecerea de pietoni, în fața hotelului Coroana din Bistrița.

Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă intervin în aceste momente în Bistrița, în zona hotelului Coroana de Aur. Un autoturism a accident două adolescente.

Victimele – în vârstă de aproximativ 15 ani – s-au ales cu traumatism cranian cerebral minor. Au fost transportate la spital, pentru investigații medicale amănunțite.

UPDATE

„În această seară, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident.

La locul evenimentului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Bistrița a surprins și accidentat două tinere de 15 ani, angajate în traversarea părții carosabile.

În urma accidentului, cele două tinere au necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat un rezultat negativ.

Cercetările continuă. Polițiștii rutieri urmează să stabiliească împrejurările și cauzele  producerii accidentului”, au transmis reprezentanții IPJ BN.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. acea trecere de pietoni ar trebui sa fie semaforizată deoarece în multe cazuri vizibilitatea e redusă, in special când condițiile meteo sunt nefavorabile, și pietonii sunt grăbiți și aproape invizibili

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.