26.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 20, 2026

VIDEO – TELCIU: Un incendiu a cuprins o gospodărie întreagă, în care locuia o bătrânică imobilizată la pat

Aseară, un incendiu a cuprins o gospodărie întreagă, în care locuia o bătrânică imobilizată la pat și fiica sa. Femeia și-a scos mama din casa cuprinsă de flăcări, însă s-a ales cu arsuri pe față și torace.

Incendiul a cuprins casa de locuit, dar și alexele gospodărești și o bucătărie de vară, afectând, în total 350 de metri pătrați.  La fața locului au fost găsite trei butelii, îndepărtate de către pompierii militari pentru a se evita o explozie.

„În interiorul imobilului se afla o femeie în vârstă de aproximativ 76 de ani, imobilizată la pat, aceasta fiind evacuată din zona de pericol de către fiica sa, înainte de sosirea forțelor de intervenție”, informează reprezentanții ISU Bistrița.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric la instalația locuinței, care a dus la aprinderea izolației exterioare.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: