19.2 C
Bistrița
marți, septembrie 1, 2026

Patru școli din județ și-au suspendat cursurile din cauza vremii

Bistrița – Năsăud este , de ieri, sub cod galben de ninsori. Stratul de zăpadă a crescut simțitor în timpul nopții. Astăzi, patru școli din județ au decis să suspendfe cursurile din cauza vremii.

Ninsoarea a început timid, de aseară, în tot județul. Apoi, în timpul nopții a devenit tot mai deasă, astfel că stratul de zăpadă depus este unul generos. Județul nostru se află, ca aproape toată țara, sub cod galben de ninsori.

Astăzi însă a început, oficial, și școala, după vacanța de iarnă. Deși aseară nu se anunțase nicio excepție de la regulă, astăzi, Inspectoratul Școlar BN a anunțat că patru școli și-au suspendat cursurile.

Cursurile încep în condiții de iarnă în majoritatea unităților de învățământ preuniversitar din județ.

Avem patru unități școlare care au decis suspendarea cursurilor pentru ziua de azi: Galații Bistriței, Petriș, Sânmihaiu de Câmpie și Șieu-Măgheruș” a transmis Vasile Șeopoaie, inspectorul general al ISJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: