Drumarii au intervenit, în cursul nopții și dimineții, cu utilaje și material antiderapant în întreg județul. Una dintre cele mai problematice zone rămâne Pasul Tihuța, unde a nins viscolit toată noaptea. Și în municipiu ninge necontenit de aseară, Primăria Bistrița mobilizând utilajele, dar și voluntarii SVSU pentru a degaja zăpada.
Duminică noaptea a adus un nou strat consistent de zăpadă, care a dat bătăi de cap drumarilor. Potrivit dispeceratului CNAIR, DRDP Cluj a mobilizat pe DN17 și DN17C 28 de utilaje și a împrăștiat 30,5 tone de material antiderapant.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj are în grijă drumurile naționale din județ, asigurând deszăpezirea pe DN17, DN17C, DN17 D și DN15A. Cea mai problematică zonă rămâne Pasul Tihuța, unde a nins viscolit toată noaptea. De altfel, DRDP Cluj a și organizat un punct de lucru în Pasul Tihuța, pentru a interveni prompt. Problematice sunt și mai multe porțiuni în pantă și curbă, de pe DN15A.
De drumurile județene este responsabil Consiliul Județean care a împărțit rețeaua rutieră în mai multe loturi pe care le-a dat pe mâna mai multor firme. De străzi și drumuri comunale se ocupă fiecare primărie în parte.
Și în Bistrița ninge necontenit de aseară, iar Primăria Bistrița a mobilizat utilajele, dar și voluntarii SVSU, în contextul în care astăzi nu s-au suspendat cursurile elevilor care învață la școlile din municipiu:
„În municipiul Bistrița se înregistrează un episod de ninsoare moderată, iar echipele de intervenție sunt mobilizate încă de azi-noapte. Toate utilajele sunt în teren și acționează continuu pentru degajarea zăpezii și împrăștierea materialului antiderapant, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. De asemenea, voluntarii SVSU au fost mobilizați pentru intervenții în zonele trecerilor de pietoni și a unităților de învățământ, pentru asigurarea accesului pietonal”, precizează primarul Bistriței, Gabriel Lazany.
Cei care au nevoie de sprijin sau întâmpină situații speciale sunt rugați să apeleze Poliția Locală, la numărul de telefon: 0263 239 376.














