17.3 C
Bistrița
marți, iunie 2, 2026

Reabilitarea barajului de la Colibița, proiect uitat în sertare – a devenit prioritar pentru Guvern! Se alocă fonduri anul acesta:

Reabilitarea barajului de la Colibița este în stand-by deja de ani buni. Proiectul a revenit în atenția Guvernului, care l-a pus pe lista prioritară pentru 2026, ceea ce înseamnă că se vor aloca fonduri pentru proiect anul acesta. Pe listă mai regăsim stadionul UEFA din Unirea, o aripă nouă a Penitenciarului Bistrița și reabilitarea DN 17C.

Potrivit listei de proiecte prioritare în 2026 făcute publice de Ministerul de Finanțe, în atenția guveranților a revenit barajul de la Colibița, proiect uitat în sertare ani buni.

Lista conține aproape 200 de investiții, 4 dintre ele vizând Bistrița-Năsăud. Proiectele vor beneficia de finanțare anul acesta.

Mărirea gradului de siguranță a barajului Colibița ar urma să coste 7,2 milioane de lei, termenul de finalizare fiind 2029. Ministerul de Finanțe justifică prezența pe această listă cu faptul că nu s-a obținut finanțare din fonduri europene, astfel că proiectul va fi susținut din fonduri proprii.

Pe listă mai regăsim și o nouă aripă a Penitenciarului Bistrița, un alt proiect lăsat în stand-by deși se făcuse inclusiv licitația pentru lucrări, licitație câștigată de MIS Grup. Noul pavilion cu 500 de locuri ar urma să fie gata în 2027.

Și reabilitarea DN17C este pe lista de priorități. Proiectul costă 33 de milioane de euro și are ca termen de finalizare 2029. Și stadionul UEFA din Unirea este pe lista de priorități. Acesta ar urma să coste 318 milioane de lei.

Lista proiectelor poate fi consultată AICI.

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos:  

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...