25.3 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

VIDEO: Două cabane de lângă lacul de pescuit din Tonciu, cuprinse de flăcări!

Pompierii militari din cadrul ISU Bistrița-Năsăud au intervenit, în această dimineață, în jurul orei 06:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două cabane amplasate în apropierea lacului de pescuit din localitatea Tonciu. Una a ars în totalitate.

 

La locul solicitării au fost direcționate de urgență trei autospeciale de stingere din cadrul subunităților ISU Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD. Accesul către zona de intervenție a fost dificil, din cauza drumului îngust și a condițiilor specifice zonei, fapt care a impus manevre suplimentare pentru poziționarea autospecialelor și alimentarea cu apă.

„La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent și generalizat la o cabană cu regim de înălțime parter + etaj, precum și la nivelul acoperișului unei a doua cabane, de dimensiuni mai reduse. Cele două construcții erau interconectate prin camera centralei termice, element care a facilitat extinderea rapidă a incendiului de la un imobil la celălalt.

În momentul izbucnirii incendiului, în cabana cu suprafața de aproximativ 200 mp se afla o persoană, proprietarul imobilului, care a reușit să se evacueze pe cont propriu, în condiții de siguranță, nefiind necesară intervenția echipajelor pentru salvare și fără a necesita îngrijiri medicale”, potrivit ISU BN.

În urma evenimentului, prima cabană a ars în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, distrugerile fiind amplificate de cantitatea mare de materiale combustibile din care a fost construită.

În cazul celei de-a doua cabane (aproximativ 120-140 mp), zona locuibilă a fost protejată, fiind înregistrate pagube materiale la nivelul acoperișului.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire, o comisie de specialitate din cadrul ISU Bistrița-Năsăud urmând să efectueze cercetările specifice pentru stabilirea împrejurărilor probabile în care s-a produs incendiul”, a mai completat sursa citată.

Imagini amator, filmate înainte de sosirea pompierilor 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: