Temperaturile scăzute din ultima persoană și ninsoarea care nu mai contenește îi face pe cei fără adăpost să găsească metode inedite pentru a se încălzi. O persoană a fost găsită adăpostită lângă grila de evacuare a aerului cald al Casei EMA. Polițiștii locali au convins persoana în cauză să meargă la Centrul de Cazare pentru Persoane Adulte fără Adăpost.
Ieri, un bistrițean a sesizat prezența unui bărbat lângă Casa EMA, care se adăpostise lângă grila de evacuare a aerului cald și umed a unui centru spa din municipiu.
„Colegii noștri s-au deplasat imediat la fața locului. Bărbatul a acceptat ajutorul nostru și, cu sprijinul colegilor de la Serviciul Voluntar pentru situații de Urgență, care au asigurat transportul, acesta a ajuns în siguranță la Centrul de Cazare pentru Persoane Adulte fără Adăpost. Această intervenție a fost posibilă datorită vouă, cetățenilor care nu ați rămas indiferenți”, informează Poliția Locală.
Bărbatul respectiv este un cunoscut al autorităților locale, locuind de ceva vreme pe stradă, în special în apropierea Parcului Municipal.
Reprezentanții Poliției Locale apelează la cetățeni să sune la dispeceratul Poliției Locale 0263239376 dacă întâlnesc astfel de cazuri.














