13.4 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Violență, distrugere și furt calificat: Doi tineri din Beclean au ajuns în arest

Doi tineri din Beclean, de 22 de ani, respectiv 20 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița.

„În cadrul cercetărilor într-un dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de violență în familie și distrugere, polițiștii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din Beclean, la data de 15 ianuarie a.c., în timp ce se afla în Bistrița, la locuința surorii sale, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, distrugându-i totodată telefonul”, conform IPJ BN.

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că în data de 16 ianuarie, tânărul de 22 de ani, însoțit de un altul de 20 de ani, din Beclean ar fi pătruns într-o clădire aparținând unei societăți comerciale, de unde au sustras suma de 220 de lei și alte bunuri.

Totodată, cu ocazia cercetărilor, bunurile provenite din activitatea infracțională au fost recuperate parțial, fiind restituite persoanei vătămate.

Față de cei doi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud„, a mai completat sursa citată.

Aceștia urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: