22.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – BISTRIȚA: Copil care recicla ambalaje, intimidat, împins și lăsat fără bonuri de un grup de 5 minori

Un copil, trimis de părinți să recicleze ambalaje la aparatul unui supermarket de pe strada Vasile Conta, a fost deposedat prin intimidare de bonurile valorice obținute. În timp ce introducea ambalajele, un grup de 5 minori, cu vârste între 7 și 15 ani, l-au înconjurat, l-au împins și i-au furat bonurile, plecând imediat.

Un gest simplu și responsabil, făcut de un copil, s-a transformat într-o experiență traumatizantă pentru acesta.

În 21 ianuarie, un minor, trimis de părinți să recicleze ambalaje la aparatul de pe strada Vasile Conta ( Lidl ), a fost deposedat prin intimidare de bonurile valorice obținute”, spun cei de la Poliția Locală Bistrița.

În timp ce introducea ambalajele, un grup de 5 minori, cu vârste între 7 și 15 ani, l-au înconjurat, l-au împins și i-au sustras bonurile, plecând imediat.

Părinții ne-au sesizat incidentul, iar colegii noștri au intervenit de urgență. Minorii au fost identificați rapid, iar bonurile recuperate.

Dar nu ne-am oprit aici. Azi, 23 ianuarie, colegii noștri au solicitat ca un inspector din cadrul Direcției de Asistență Socială să îi însoțească la domiciliile minorilor din Sărata pentru o evaluare socială”, a mai precizat sursa citată.

Astfel s-a constatat că familiile beneficiază deja de sprijin material din partea statului, ce constă în alocațiile copiilor, venitul minim de incluziune și ajutoare de încălzire.

Pentru a preveni repetarea unor astfel de fapte, familiile vor rămâne sub monitorizarea strictă a asistenților sociali, care vor efectua vizite periodice la domiciliu.

Totodată, părinții au fost sancționați pentru nesupravegherea minorilor, primind 2 amenzi în valoare totală de 900 lei.

Neajunsurile pot explica multe, dar nu justifică furtul și violența, iar responsabilitatea față de copii nu este opțională.

Dincolo de sancțiuni, sperăm că am redat copilului încrederea că faptele bune nu sunt „pedepsite” de cei din jur. Strada nu trebuie să fie un loc al intimidării, iar noi suntem în teren pentru a ne asigura de acest lucru.

Dacă sunteți martorii unor astfel de incidente, vă rugăm să sesizați imediat Dispeceratul Poliției Locale la 0263/239.376″, mai spun cei de la Poliția Locală Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: