10 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

Prefectul Teofil Cioarbă despre cazul fetei bătute de o alta: Astfel de fapte nu trebuie tratate ca „spectacol” sau fenomen de moment

Prefectul Teofil Cioarbă spune că Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud a luat act de imaginile apărute în spațiul public privind incidentul petrecut în zona Liceului Sanitar, pe strada Lalelelor. „Astfel de fapte nu trebuie tratate ca „spectacol” sau fenomen de moment. Ele reprezintă o amenințare reală la adresa siguranței elevilor și a climatului de normalitate în școli și nu numai” – a transmis acesta.

O elevă a fost snopită în bătaie, ieri, lângă Liceul Sanitar din Bistrița, de o altă fată, sub privirile altor tineri, care nu au intervenit în niciun fel.

Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud a luat act de imaginile apărute în spațiul public, distribuite recent pe rețelele de socializare și în presa locală, care surprind un act de violență petrecut în apropierea unei unități de învățământ din municipiul Bistrița”, a transmis prefectul Teofil Cioarbă.

Instituția Prefectului solicită Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud să trateze cu maximă seriozitate orice caz de violență în mediul școlar sau în proximitatea unităților de învățământ.

De asemenea, și să dispună măsuri legale drastice pentru identificarea și sancționarea persoanelor care se fac vinovate de agresiune, stabilirea responsabilităților tuturor celor implicați, inclusiv a celor care au filmat și au încurajat sau tolerat actul de violență, întărirea măsurilor de prevenție și control în proximitatea unităților de învățământ și intensificarea activităților educative și de prevenire a comportamentelor violente în mediul școlar.

Astfel de fapte nu trebuie tratate ca „spectacol” sau fenomen de moment. Ele reprezintă o amenințare reală la adresa siguranței elevilor și a climatului de normalitate în școli și nu numai”, a mai completat acesta.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...