7.8 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

Tânărul care a murit în accidentul din Poiana Stampei lucra la pădure alături de fratele său, șoferul mașinii

Un tânăr de 31 de ani din Tureac a murit ieri, după ce autoturismul condus de fratele său s-a izbit de un TIR. Se întâmpla în Poiana Stampei. Cei doi, alături de un alt bărbat din Tureac, se întorceau din Suceava, unde lucrau la pădure.

Teribilul accident s-a petrecut ieri dimineața, în Poiana Stampei, la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Suceava. Un autoturism în care se aflau trei tineri din Tureac a izbit violent un TIR condus de un bărbat din Gorj.

Șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, n-a mai putut redresa mașina și a ajuns pe contrasens, unde a intrat în TIR-ul care circula regulamentar.

Pasagerul din dreapta a fost găsit în stare foarte gravă și s-a stins câteva ore mai târziu la spitalul din Vatra Dornei. Tot acolo au ajuns și ceilalți doi ocupanți ai mașinii, în stare gravă.

Pe locul din dreapta era Mitică Șut, un tânăr de 31 de ani din Tureac. La volan se afla chiar fratele său de 28 de ani. Împreună, obișnuiau să lucreze la pădure, în diferite zone ale județului, dar și în județele vecine. În mașină se afla un alt tânăr din Tureac, care-i însoțea.

În momentul producerii accidentului se întorceau din Suceava, unde munceau la pădure. Tânărul decedat avea cai, pe care-i foloseau tot la exploatarea forestieră, dar și pentru agrement. Colaborau cu diverse firme de exploatare forestieră și mergeau acolo unde era nevoie.

Mai multe despre acest subiect puteți citit mai jos:

FOTO: Accident mortal în Pasul Tihuța! Un bistrițean mort, alții doi, răniți

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...