17.1 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Bistrițean și maramureșean, după gratii: S-au folosit de contul unui utilizator plecat din țară pentru…

Doi bărbați, unul din Moisei, județul Maramureș, și unul din Romuli, cercetați pentru infracțiuni silvice, au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol.

În data de 23 februarie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Codul Silvic.

În urma cercetărilor efectuate și probelor administrate în cadrul dosarului penal întocmit, la data de 4 martie a.c., polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 51 de ani din Moisei, județul Maramureș și a unui bărbat de 29 de ani din Romuli.

Cei doi sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice în sistemul informaţional integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecinţe juridice, transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoţite de avizul de însoţire a materialelor lemnoase sau fără provenienţă legală și accesul ilegal la un sistem informatic”, potrivit IPJ BN.

Bărbatul de 29 de ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu sediul în Romuli, ar fi emis un aviz electronic de însoțire a materialului lemnos, în care ar fi menționat în fals, că ar fi transportat cantitatea 15,46 metri cubi de material lemnos din depozitul societății.

În realitate, bărbatul de 51 de ani ar fi încărcat materialul lemnos dintr-un alt loc, fără a avea proveniență legală, l-ar fi transport și ulterior l-ar fi comercializat pe raza localității Moisei. Totodată, acesta ar fi accesat ilegal contul SUMAL 2.0 al unui utilizator care la acea dată nu se afla în țară.

Astăzi, 5 martie, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile a celor doi.

Totodată, cu privire la mijlocul de transport folosit la comiterea infracțiunilor, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, a fost instituită măsura sechestrului asigurător„, a mai precizat sursa citată.

Foto arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: