11.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Bărbat din Mureș care călătorea cu trenul, lăsat fără bagaj de doi tineri bistrițeni

Doi tineri din Bistrița au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști. Aceștia circulau cu trenul, iar înainte de a coborî în gară au furat geamantanul unui bărbat. Prejudiciul a fost recuperat.

Un bărbat de 47 de ani din Sărmașu, județul Mureș, călătorea joi cu trenul, pe ruta Lechința – Bistrița. Geamantanul acestuia se afla pe culoar.

Înainte de a ajunge trenul în Bistrița, doi tineri din municipiu i-au înșfăcat bagajul, în gară s-au dat jos și au luat-o la fugă.

Păgubitul a anunțat poliția, iar oamenii legii i-au prins în scurt timp. Ieri, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 6 martie a.c., în urma probelor administrate într-un dosar penal de furt calificat,  polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj – Biroul Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi tineri de 21 și 22 de ani, ambii din Bistrița, cercetați pentru comiterea faptei.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, la data de 5 martie a.c. cei doi, în timp ce se aflau pe trenul Reggio 11018 care circula pe relația Lechința-Bistrița, înainte de a ajunge trenul la punctul de oprire, ar fi sustras din holul trenului un bagaj.

Cei doi au fost depistați de polițiști imediat, pe raza municipiului Bistrița, în proximitatea punctului de oprire Bistrița- Fabrici.  Prejudiciul a fost recuperat și înapoiat păgubitului, un bărbat de 47 de ani din Sărmașu, județul Mureș.

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Poliția atrage atenția:

Călătoriți cu trenul? Aveți grijă de bagaje! Polițiștii de la Transporturi vă recomandă:

  • Nu lăsați bagajele nesupravegheate.
  • Țineți banii, documentele și telefonul asupra dumneavoastră.
  • Nu depozitați obiecte de valoare pe rafturile de bagaje.
  • Fiți atenți la persoane necunoscute care se oferă să vă ajute insistent.
  • Marcați-vă bagajele pentru a le recunoaște ușor.

Dacă observați o situație suspectă sau vă lipsesc bunuri, anunțați imediat personalul trenului sau poliția.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: