14.2 C
Bistrița
duminică, septembrie 6, 2026

Rupt de beat, conducea în toiul nopții, prin Năsăud

Un bărbat din Dumitra a fost prins conducând prin Năsăud, după miezul nopții. Acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, etilotestul indicând peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Năsăud au oprit azi-noapte un autoturism care circula prin orașul Năsăud. La volan era un bărbat din Dumitra.

Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când etilotestul a indicat peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 7 martie a.c., în jurul orei 02.40, polițiștii Secției 6 Poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17D, prin orașul Năsăud.

La volan a fost identificat un bărbat de 54 de ani din Dumitra. În urma testării acestuia, rezultatul indicat de aparatul etilotest a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior testării, a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe” se arată în comunicatul IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: