26.2 C
Bistrița
luni, august 24, 2026

Poliția Locală despre cerșetorii care au transformat Piața Mică în casă și toaletă: „Suntem pe capul lor, dar legal nu-i putem face să dispară”

Cerșetorii par să fi pus stăpânire pe mai multe zone din centrul istoric, pe care le-au transformat în casă, toaletă și chiar loc de muncă. Unul dintre ele este Piața Mică, unde, de curând a fost suprins un om al străzii în timp ce-și dădea jos de pe el pantalonii murdăriți cu materii fecale pe care i-a lăsat chiar acolo, în mijlocul piațetei. Poliția Locală a municipiului Bistrița spune că este pe capul lor, însă legal e cam greu să îi facă să dispară.

Un individ fără locuință, care-și face veacul prin centrul istoric al Bistriței, a fost surprins în timp ce-și dădea jos pantalonii, plin de materii fecale, și-i abandona chiar în Piața Mică.

Polițiștii locali l-au găsit și astăzi tot acolo pe individ și l-au amendat cu 800 de lei pe prevederile legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Ieri, tot în Piața Mică, unde, potrivit locatarilor nu se poate respira din cauza mirosului greu… fiind transformată de oamenii străzii în toaletă, a fost surprins și hoțul care a furat de la mai multe localuri din centrul istoric. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

În urmă cu ceva timp, Bistrițeanul.ro publica imagini cu un individ care-și făcea nevoile, fără jenă, chiar lângă fântâna arteziană din Piața Mică:

Am întrebat reprezentanții Poliției Locale ce soluții au pentru a scăpa centrul istoric de aceste personaje:

„Noi avem echipaj zilnic care monitorizează Piața Mică și Parcul Municipal, avem inclusiv înregistrări de la locațiile unde știm clar că stau. 

Colegii de la Asistență Socială le-au făcut anchete, oamenii ăștia au toate drepturile din lume la sprijin. Noi îi ducem la Centru, dar după o zi fug de acolo pentru că nu pot să bea alcool. Am reușit de câteva ori să-i internăm involuntar pe Someșului, dar după vreo 5 zile le dau drumul, pentru că medical nu sunt considerați un pericol public.

Așa că ajungem să-i alungăm zilnic. Îi îndepărtăm din zonă, dar revin constant, de multe ori simțim și noi că doar îi mutăm dintr-o parte în alta. Iar amenzi le dăm absolut degeaba, pentru că oricum nu le plătesc niciodată. E un cerc vicios, dar te asigur că suntem pe capul lor și îi deranjăm în fiecare zi, doar că legal nu avem cum să îi facem pur și simplu să dispară”, a declarat Cristian Georgiu, șef Serviciu Siguranță Publică și Evidența Populației, din cadrul Primăriei Bistrița.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: