33.6 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

Viișoara: Un microbuz a rupt un stâlp! Două persoane au ajuns la spital

În această dimineață, un microbuz a intrat într-un stâlp, în localitatea componentă Viișoara. În urma impactului două persoane au ajuns la spital, cu policontuzii.

Accidentul a avut loc în această dimineață, în localitatea componentă Viișoara. Din primele informații rezultă faptul că un microbuz a izbit cu putere un stâlp de electricitate, rupându-l și răsturnându-se ulterior pe o parte.

În urma accidentului, două persoane, care se aflau în microbuz, au fost rănite și au fost transportate la spital:

„La locul solicitării au fost alocate un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma evenimentului au rezultat două victime, neîncarcerate, conștiente, care au fost evaluate medical la fața locului și ulterior transportate la UPU SMURD Bistrița, prezentând policontuzii, respectiv suspiciune de fractură membru superior”, informează reprezentanții ISU Bistrița.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: