Totul a început acum 7 ani, dintr-un fel de frică, în timpul unei călătorii de la Bistrița la București – a mărturisit artistul Eugen Alupopanu, ieri seară, la Muzeul din Bistrița. Între Mureș și Sighișoara ningea năprasnic. Parcă traversai o pungă de vată, a povestit Eugen Alupopanu.
O inedită expoziție de desen performativ „DRUMURI – Jurnal de bord” semnată de Eugen Alupopanu a fost inaugurată ieri seară, la Muzeul din Bistrița. Artistul explica faptul că a pornit de la întrebarea: „Ce rămâne dintr-un drum după ce-l parcurgi? Și mai ales, cum te raportezi la peisaj / desen în timpul deplasării tale, paradoxal stând așezat, prin peisaj?
„Primele trei drumuri au fost despre găsirea unei formule standard. La al patrulea am introdus timpul (cu tot cu pauze) ca măsură performativă. Am schimbat formate, tipuri de hârtie și instrumente până să găsesc formula care să-mi împlinească așteptările.
La acest proces s-au adăugat pe parcurs timpul desenat al călătoriilor, traseul, reflexiile și detaliile care m-au marcat.
Astfel, proiectul a devenit un jurnal performativ, o formă de arhivare a emoțiilor provocate de evenimente și situații personale trăite pe drum”, explica Eugen Alupopanu.
După șapte ani de desenat în timpul drumurilor, Eugen Alupopanu a decis să-i pună punct. Ajunsese la 263 de desene performative, realizate în 341 de ore și 38 de minute – de-a lungul unui parcurs de 84 de drumuri.
„O cronologie a prezenței dublată de un timp care nu a fost niciodată notat”, nota Eugen Alupopanu.
„Deşi încearcă să pară dezinvolt, Eugen Alupopanu nu lasă nimic la voia întâmplării atunci când este vorba despre demersul lui artistic. Încă din primii ani ai facultății, atunci când am devenit colegi, am observat puterea, dorinţa de lucru şi nevoia de a fi mereu actual şi autentic. Eugen fiind printre primii colegi de la pictură care au realizat lucrări performative pe holul facultăţii. De asemenea, pe lângă uşurinţa cu care picta, desenul era un proces deja omogen cu personalitatea sa. (…)
Roads este un proiect artistic pe care Eugen Alupopanu şi-l asumă în parametrii unui desen performativ.
Drumurile desenate sunt rodul unor cercetări de înţelegere geografică, culturală. socială sau istorică a spaţiilor pe care Eugen le parcurge şi pe care le transcende. Călătoria este una pe orizontală, dar şi una pe verticală. Nu de puține ori, Eugen face însemnări personale în zona superioară a desenelor, constând în evenimente importante din viaţa sa, fiind un participant activ prin procesul post-performativ realizat prin desenul său. Astfel, cele 263 de desene ale sale reprezintă viața träită de un artist între anii 2018-2025, o poveste în care ne-am putea regăsi oricare dintre noi. Totuşi, să sperăm că proiectul Roads va continua şi se va dezvolta organic, cum îi place lui să spună. Prin urmare, cunoscându-i destul de bine cariera artistică, cred cu târie că Eugen Alupopanu şi-a găsit drumul în artă şi se va ţine de el”, remarca lect. univ. dr. Adrian Crîşmaru de la Universitatea Naţională de Arte George Enescu laşi.
„Pare ceva compulsiv la prima vedere. Mişcarea mâinii, cu du-te-vino, ca un seismograf, linii peste linii într-o complicată reţea de meandre, timp comprimat într-o foaie de hârtie.
Condiţie de pasager captiv într-un vehicul, impresii fugare, notate aşa cum vin, aproape dicteu automat. Mintea este şi nu este în acelaşi timp, căci o implicare mai profundă a sa ar pune oprelişti în calea manifestării libere, ar veni cu anumite concluzii fără legătură cu ce se întâmplă în jur. O lipsă a sa în schimb ar da undă verde haosului. Şi totuşi, ea are ultimul cuvânt la final, fiindcă altfel imaginea de ansamblu ar trebui să fie ceva dincolo de forma înţeleasă, şi nu e.
Nu cred că sunt atât de importante coordonatele geografice, locul acţiunii, atunci când adevărata luptă se dă, de fapt, în interiorul subiectiv. Sau mai exact la interfata dintre senzorial şi prejudecată, la întâlnirea a ceea ce se ştie și a ceea ce ar mai putea surprinde. Eşi un aspect contabil în acest performance, unde întregul eşafodaj ţine de numere, cantități, rapoarte, procente, comparaţii, obsesii, manii, repetiţii.
Nu e un simplu act de consemnare, de oglindire, e mai mult decât atât: e o declaraţie de credinţă. (…)
Are şi o anumită teatralitate postura artistului, actor pe Scena Lumii în desfăşurarea sa. conştient fiind de faptul că se adresează atât Celor dinainte, cei care au făcut posibilă mișcarea pe care o emulează cu pasiune, cât şi celor care poate nu vor înţelege mare lucru din demersul sau. Este, în fond, un act aproape ritualic, poate predică în deşert, batere la porţi închise, aplecare febrilă asupra unui subiect mortificat, ignorat şi detestat chiar, dar cu atât mai emoționant în aparenta sa futilitate. De o frumuseţe stranie, coplesitoare şi, în mod surprinzător, transformat în calea unică de a salva ceea ce mai poate fi salvat.
Crez artistic al apărătorului de pe redută, care concentrează întreg înţelesul într-un gest. repetat cu obstinație iar şi iar, fiindcă nimic altceva nu poate fi acceptabil”, remarca și Constantin Jinteanu.
