Festivalul Șieu@Odorhei va avea loc în acest weekend. Unul dintre momentele pregătite este vizionarea filmului – documentar ”Istoria povestită a unei comunități din Transilvania”. O incursiune în viața rurală autentică, cu povești captivante, oameni calzi și sinceri și transformarea satului de-a lungul timpului.
În acest weekend se desfășoară Festivalul Șieu @ Odorhei – pus la cale de Asociația Dară că Da și muzicienii de la iarba Fiarelor. Cu mic, cu mare, bistrițenii sunt așteptați la momentele pregătite special pentru ei.
În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică folclorică, clasică și contemporană, dar și ateliere pentru copii, o proiecție de film și un târg de produse locale.
Film – documentar: ” Istoria povestită a unei comunități din Transilvania”
Sâmbătă seara, de la ora 18:00, în jurul căminului Șieu Odorhei, cei prezenți se vor putea așeza pentru a viziona un film documentar.
„Istoria povestită a unei comunități” -film realizat de un fiu al satului, Paul Ionele, a avut premiera în România pe data de 10.06.2022 la Happy Cinema. A fost înscris în Registrul Cinematografiei din România, încadrat la AG – Audiență generală. Așa că poate fi urmărit de toți cei prezenți.
Filmul îmbină datele istorice cu relatările locuitorilor din zona Comunei Șieu -Odorhei. Sate transilvănene locuite din cele mai vechi timpuri, cu povești captivante, cu oameni calzi și sinceri ale căror memorii sunt ancorate în vremuri demult apuse, care compun un tablou realist al vieții rurale din inima Transilvaniei.
Cetățenii comunei își vor putea aminti de anii copilăriei, vor afla mai multe despre istoria comunității, vor vedea cu alți ochi evoluția acestei zone și perspectivele de promovare pe care le au la îndemână.
”Acest proiect a venit din dorința de a lăsa generației tinere un material complex despre o comunitate veche, care ascunde o mulțime de povești, o istorie bogată, prea puțin cunoscută” a explicat Paul Ionele.
Trailerul filmului și imagini din acesta puteți urmări AICI.
Mai multe desper Festivalul Șieu@Odorhei puteți vedea AICI:













