28.9 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Un primar susține că Pomohaci ar avea 40 de imobile și sute de ha de teren

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este bănuit de viol asupra unui minor și agresiune sexuală. Pomohaci ar avea, spune un primar, 40 de imobile și sute de hectare de teren.

Judecătorii au stabilit astăzi ca fostul preot Cristian Pomohaci să petreacă următoarele 30 de zile după gratii, după ce în prealabil fusese reținut pentru 24 de ore.

La perchezițiile desfășurate ieri au fost găsite aproape două milioane de euro, în 8 valute diferite. Pomohaci le-ar fi spus anchetatorilor că ar fi adunat banii din închirierea unor imobile, vânzarea unei case și din onorarii primite pentru prezența la nunți.

Primarul comunei Miercurea Nirajului, citat de Antena 1, spune că Pomohaci ar avea 40 de imobile și sute de hectare de teren:

„Sunt case de locuit, pe care le-a cumpărat atunci când activa în satul Moșun. Are și terenuri, are și animale o grămadă, nu se știe câte, pentru că nu sunt pe numele lui, dar sunt cu sutele, și terenuri are peste 300 de hectare”, a declarat Toth Sandor, primarul din Miercurea Nirajului.

Acesta a mai precizat că Pomohaci cerea bani pentru spitale, pentru cămine cu orfani, pentru azile de bătrâni, dar cu banii respectivi cumpăra apartamente și terenuri.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Psihologul Mihai Copăceanu, despre Cristian Pomohaci: „Arma lui puternică nu este forța, ci manipularea, dobândirea încrederii și chiar șantajul”

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore, după 13 ore de percheziții!

Aproape două milioane de euro, descoperite la Cristian Pomohaci, la percheziții

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: