Un accident rutier s-a produs aseară în localitatea Mocod, între un autoturism și un utilaj agricol. Azi-dimineață, un alt accident a avut loc în Liviu Rebreanu.
În accidentul rutier de la Mocod au fost implicate 4 persoane, toate conștiente, cooperante și neîncarcerate.
La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de Pompieri Năsăud.
UPDATE:
„La data de 6 iunie 2026, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17D, în localitatea Mocod.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 52 de ani, din Mocod, în timp ce conducea un tractor agricol care tracta o remorcă artizanală pe o stradă din Mocod, ajuns la intersecția cu Drumul Național 17, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Rebrișoara.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 20 de ani, din Năsăud, pasager în autoturism. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul”, potrivit IPJ BN.
Un alt accident a avut loc în această dimineață, în Liviu Rebreanu, fiind implicate două victime, conștiente. La fața locului au fost direcționate un echipaj B2 din Năsăud și unul EPA.
FOTO Mesager24.ro













