Directorul executiv al Direcției Investiții și Drumuri Județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ciprian Ceclan a cerut permisiunea judecătorilor să părăsească arestul la domiciliu și să ia parte la o cumetrie.
În arest la domiciliu din 6 mai, Ciprian Ceclan, directorul executiv al Direcției Investiții și Drumuri Județene, a cerut permisiunea judecătorilor de la Tribunalul Cluj pentru a lua parte la o cumetrie. A și primit-o pentru 12 ore, pentru a participa la slujba de la biserică și petrecerea de după, la restaurantul Hotelului Bistrița.
Între timp, instanța a dispus prelungirea măsurii arestului la domiciliu pentru încă o lună, pentru toti cei 4 inculpați din dosarul instrumentat de DNA, inclusiv directorul Ciprian Ceclan și administratorul public Florin Moldovan. Toți cei implicați au contestat măsura, fără succes.
Vă reamintim că cei 4 au fost arestați preventiv, alături de alte două persoane, în urma unor percheziții maraton, care au vizat mai multe instituții publice și firme private. Printre instituțiile percheziționate se numără și sediul Consiliului Județean și casa președintelui Consiliului Județean Radu Moldovan.
Cele 4 persoane sunt acuzate de fapte de corupție. Printre acuzații se numără : abuz în serviciu sau complicitate la abuz în serviciu, luare de mită sau dare de mită. Cercetat este și Gelu Văclaș, șef al parcului auto și șoferul președintelui Consiliului Județean Radu Moldovan. Acesta este cercetat pentru delapidare în formă continuată și participație improprie la abuz în serviciu.
Mai puteți citi pe acest subiect:
ULTIMA ORĂ: Acuzațiile procurorilor DNA în dosarul funcționarilor de la Consiliul Județean
Cei 6 inculpați din dosarul DNA, în arest la domiciliu și control judiciar!














Cand ne scapati de aceste specimene ?