20.8 C
Bistrița
vineri, august 7, 2026

Un bărbat din Dolj a prezentat polițiștilor un permis fals care-i ”dădea dreptul” de a conduce cinci tipuri de vehicule

Polițiștii au oprit ieri, pe DN 17D, un autoturism. La volan se afla un bărbat din Dolj. Acesta le-a prezentat oamenilor legii un permis care-i dădea voie să conducă cinci tipuri de vehicule. Doar că…era fals.

Un autoturism care circula ieri prin Ilva Mică, pe DN 17D, a fost oprit de polițiști pentru control.

La volan se afla un bărbat de 38 de ani din localitatea Pietroaia, județul Dolj. Șoferul le-a arătat polițiștilor un permis de conducere care îl îndreptățea să conducă cinci tipuri de vehicule.

Doar că la o privire mai atentă, polițiștilor li s-a părut ceva suspect. Au reținut permisul și au aflat că acesta este fals.

Acesta a prezentat pentru control un permis de conducere AM, B1, B, C, BE, iar în urma examinării documentului, polițiștii au constatat faptul că lipsesc unele elemente de siguranță, existând bănuiala rezonabilă că documentul este contrafăcut, imitând un permis de conducere emis de autoritățile române. Documentul a fost reținut de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de:

  • conducerea unui vehicul fără permis de conducere
  • fals material în înscrisuri oficiale
  • și uz de fals” au transmis reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: