31 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

FOTO: Amendat, pentru că a parcat fix pe trecerea de pietoni, la câțiva pași de Casa Ion Zidarul

În plin centru istoric, la doar 20 de metri de Casa Ion Zidarul – într-o zonă încărcată de istorie, arhitectură și atmosferă parcă ruptă din filmele de demult – polițiștii locali au descoperit și un „exponat contemporan nedorit”. Un șofer își urcase cu mașina pe trotuar, fix pe trecerea de pietoni, încercând parcă să cucerească pasajul îngust care duce spre parcul municipal.

Șoferul a fost sancționat conform O.U.G. 195/2002 cu 405 lei amendă. Iar cazul de mai sus nu este unul izolat, avertizează cei de la Poliția locală.

În primele 6 luni ale anului, doar pentru opriri și staționări neregulamentare au fost aplicate 1.172 de sancțiuni — 605 avertismente și amenzi în valoare totală de 342.047,5 lei.

O ultimă atenționare: de la 1 iulie 2026, valoarea punctului de amendă a crescut de la 202,5 lei la 216,25 lei, ca urmare a majorării salariului minim pe economie.

Da, ați citit bine — abaterile rutiere s-au scumpit.

Dar avem și un pont, gratis, ca să scăpați de orice sancțiune: opriți și staționați regulamentar. Funcționează de fiecare dată, indiferent de valoarea punctului de amendă”, au completat polițiștii locali.

Poliția Locală Bistrița

0263 239 376 | WhatsApp 0756 122 070

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: