26.4 C
Bistrița
duminică, august 23, 2026

Christiana Pușcaș, șefa de promoție de la CNAM cu cea mai mare medie la Bacalaureat: „Emoția a fost uriașă. Nu regret nimic. Am reușit să găsesc un echilibru între studiu și timp liber”

Cea mai mare medie în Bistrița-Năsăud la examenul de Bacalaureat 2026, conform primelor rezultate, îi aparține unei eleve de la Colegiul „Andrei Mureșanu”: Christiana Pușcaș. A fost șefă de promoție și în clasa a VIII-a, dar și în clasa a XII-a. A fost olimpică la Chimie, Matematică, Geografie sau Religie. A fost membră a clubului de lectură Cartea în BOOKate și a clubului de științe COGITO, de la CNAM.

Christiana Pușcaș, absolventa care a obținut cea mai mare medie la Bacalaureat înainte de contestații, a povestit pentru Bistrițeanul.ro despre subiectele examenului și canicula care a amânat o probă a Bacalaureatului.

Sincer, rezultatele au fost o surpriză plăcută. Deși după fiecare probă am comparat răspunsurile cu baremele oficiale și mi-am făcut o estimare aproximativă, există mereu o nesiguranță.

Știam ca nota va fi mare, dar exact la această medie nu mă așteptam. Când am văzut rezultatul, în sfârșit, emoția a fost uriașă”, a admis Christiana Pușcaș.

Un pic de noroc la subiecte ajută mereu, consideră absolventa Colegiului Andrei Mureșanu. „Dacă nimerești un subiect pe care l-ai exersat intens, câștigi timp și încredere pentru restul lucrării. Dar norocul singur nu te duce departe fără o pregătire solidă în spate…

Christiana Pușcaș a comentat și în legătura cu probele susținute pe fondul unui val de căldură extremă. Au fost spre finalul lunii iunie câteva orașe, între care și Bistrița, în care s-au anunțat temperaturi de aproape 40°C. 

M-a deranjat puțin canicula, mai ales în prima zi de Bacalaureat. Căldura a devenit greu de suportat spre finalul probei, odată cu oboseala acumulată cu rezolvarea subiectului. Am încercat să mă hidratez constant și să nu las disconfortul să-mi afecteze concentrarea.

Cred că a fost totuși o decizie corectă din partea autorităților să amâne cu o zi a doua probă. Pentru mine a fost binevenită scurta pauză intre română si matematică. Fiind două probe mai solicitante, m-am bucurat ca am primit timp in plus pentru recapitulare si odihnă”, a rcunoscut Christiana Pușcaș.

Profesoara Mirela Chirela, diriginta Christianei, a confirmat pentru Bistrițeanul.ro că – spre bucuria ei, satisfacția oricărui profesor – a avut parte de o clasă echilibrată și copii foarte serioși.

Christiana a intrat cu 10 în clasa a VIII-a, a venit de la Școala Gimnazială Nr. 1. A participat la olimpiade de toate felurile. Nu a luat meditații la nicio materie… Este un copil foarte serios. Tot ce a obținut a obținut prin munca ei. Este cu adevărat meritul ei.

Este tot timpul cu zâmbetul pe buze, mereu cu câte un răspuns pentru fiecare, plină de empatie și săritoare. Sunt foarte mulțumită sufletește și m-am bucurat pentru toți elevii”, a povestit prof. Mirela Chira.

Absolventa CNAM consideră că subiectele din acest an la Bacalaureat „au fost rezonabile, tipice modelelor care se dau la bac și similare cu variantele rezolvate pe parcursul anului.

Proba la limba și literatura română mi s-a părut de o dificultate puțin mai ridicată fața de restul materiilor, din cauza numeroaselor eseuri care necesitau mult memorat pentru rezolvarea subiectului al treilea.

Cât de dificil a fost se pregătească pentru Bacalaureat ?

Nu a fost atât de greu pe cât ar părea din exterior. Pentru că mi-am construit un obicei în a studia constant, încă din clasa a IX-a.

Multe informații erau parcurse din anii anteriori, iar în clasa a XII-a am încercat să găsesc un echilibru între toate și să învăț inteligent și sistematic, pentru a-mi ușura munca”, a explicat Christiana Pușcaș.

Cum au fost anii de liceu ? Care ar fi cea mai frumoasă amintire de aici ?

Au trecut foarte repede acești ani, mai ales privind în urmă acum. Dar a fost o perioadă frumoasă, intensă, cu multe amintiri alături de oameni dragi și valoroși pe care i-am cunoscut.

Poate o amintire aparte, pe care o voi purta mereu cu mine, este perioada în care, alături de colegi, am pictat pereții din sala de clasă. Sala părea înainte monotonă și neprimitoare, ne-am gândit să o decorăm cu elemente reprezentative pentru profilul nostru. Am pictat inclusiv un citat din filmul „Dead Poets Society”. A fost dificil să pictăm fiind urcați pe scară, însă întreaga experiență ne-a plăcut enorm și ne-a unit colectivul. în plus, ne-am ales și cu o clasă personalizată…”, a povestit

Regrete? S-ar fi putut face ceva în plus ?

Nu, nu regret nimic, sincer. Cred că am reușit să găsesc un echilibru între studiu și timp liber și, deși poate nu pare din exterior – am avut timp pentru de toate.

Am participat la numeroase olimpiade și etape naționale la care m-am distrat extrem de mult. De asemenea, pe parcursul anilor, am acordat atenție si pasiunilor mele. Am citit, am vizionat filme, am ieșit cu prietenii, am fost la concerte, la teatru și am făcut sport.

Legat de studiu, am încercat sa asimilez informațiile și să fiu atentă la ore, pentru a-mi scurta din timpul de învățat petrecut acasă”, a explicat Christiana Pușcaș.

Ce urmează pentru Christiana Pușcaș în viitor ?

Momentan mă îndrept spre Medicină, urmează să dau admiterea la Cluj.

E o alegere la care m-am gândit serios încă din clasele mai mici, dar care s-a conturat cu adevărat în ultimii ani de liceu. Chimia și biologia au fost dintotdeauna materiile la care am simțit că mă regăsesc cel mai bine.

Cred că e un domeniu în care pot să-mi pun în valoare atât pasiunea pentru știință, cât și dorința de a ajuta oamenii în mod concret”, a conchis Christiana Pușcaș.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: