Norzeatic (Andrei Ricinean) alături de DJ Zicu (pe care i-ați ascultat și în Soho, luna trecută) dar și Omu Gnom și Psihotrop fac parte din muzicienii invitați la Festivalul Poezia e la Bistrița, vineri, 17 iulie. Prilejul perfect să-l cunoaștem mai îndeaproape pe Norzeatic, cu care am stat la povești după concertul din Soho.
Studiind japoneza, inspirația pseudonimului a venit chiar de la samurai, care își găseau un nou nume atunci când depășeau o etapă a vieții lor. Norzeatic provine de la o alăturare de termeni, Nor și Zeatic inspirată de legendarul călugăr Ikkyū Sōjun (1394–1481) – una dintre cele mai fascinante, excentrice și rebele figuri din istoria budismului Zen japonez.
Până în prezent, Norzeatic a publicat patru albume care pot fi cumpărate de pe Hip_S_Hop :
- „Aici și acum” (2010) – alături de Khidja (Rusu și Flore)
- „Caravana PM:AM” (2012) – alături de Khidja (Rusu și Flore)
- „Exerciții pe ritm de pace” (2012) – album solo.
- „Qintesențiale” (2025) – Norzeatic & Qinta Spartă
Despre Bistrița – numai de bine…
Norzeatic: Orașul mi s-a părut superb. Nu știam multe lucruri despre Bistrița, ne-am plimbat o zi întreagă prin centrul vechi. Am intrat în Biserica Evanghelică, am urcat până în turn, am admirat orașul de sus, i-am simțit vibe-ul – parțial, atât cât am putut… Mi s-a părut superb.
Ce înseamnă pentru tine un concert reușit ?
Norzeatic: Un concert reușit ține și de noi, în primul rând. Trebuie să fim în starea potrivită, ca să ne iasă anumite lucruri care implică tehnica și flow-ul unui concert. Dar e foarte importantă și comunicarea cu publicul. Să vină lumea, să se simtă bine, să-i vedem pe oameni mișcându-se cumva… Că ascultă muzica. Că nu stau încremeniți pe loc, fără să știe cum să reacționeze… Dacă se creează un mix armonios între toate aceste elemente, înseamnă că am reușit să transmitem ce am avut în minte să spunem…
Te deranjează că lumea te percepe în continuare ca Vexxatu ?
Norzeatic: Pe de o parte înțeleg… Am conceput un turneu, o serie de concerte, special pentru nostalgicii vremurilor vechi. Am scos de la naftalină piese vechi pe care nu le mai cântam.
Inițial am promis că renunț cu totul la personajul respectiv și că nu mai girez, nu mai susțin și nu mai promovez piesele vechi. Dar de această data le-am cântat. Mă așteptam ca lumea să reacționeze ok. Dar pentru mine nu este tocmai un compliment să vină cineva să-mi spună că practic eu reprezint doar persoana de până în 2000 – 2001… Speranța mea este că lumea mă va urma și la nivelul următor, în perioada următoare din evoluția mea… Înțeleg totuși că unii se opresc într-un singur loc, la un singur nivel… Alții poate nu au avut șansa să asculte ultimele discuri. Sau nu au înțeles. Dar eu sunt acolo. Cumva, lucrăm la propagarea noului mesaj, a noului vibe.
Sunt și oameni care m-au ascultat și în anii 90, dar mă ascultă și acum. Sunt oameni cărora le plac și piesele vechi, dar și cele noi. Eu îi pregătesc oricum pentru cele care urmează… Care s-ar putea să fie un șoc și mai mare pentru fanii noștri mai vechi.
Ați ales pentru această serie limitată de concerte și Alba Iulia…
Norzeatic: A fost foarte frumos și la Alba Iulia. Orașul este splendid. A fost tihnită și plăcută toată experiența. Am cântat într-o curte din Cetate, a fost o atmosferă relaxată, ca în familie, ca între prieteni, ca la Bistrița… Am povestit, au cântat și ei cu noi…
Pare totul foarte spontan la voi, dar cum și cât vă pregătiți pentru un concert ?
Norzeatic: Studiem și chestii pregătite dinainte, pe care le tot repeți, le tot repeți până când se ajunge la o stare de libertate demnă de freestyle și improvizație. Eu am texte scrise, la care stau cu orele… Le tot rumeg, le tot puric, le învârt pe toate părțile… De repetat – nu repet cât aș vrea. Uneori simt că ar trebui să stau mai mult la genul acela de exercițiu, să-mi antrenez mai mult mușchii care participă la treaba asta… Dar pe de altă parte, intenționat las lucrurile să curgă de la sine, pentru ca lucrurile care se întâmplă pentru prima data să se simtă așa… Nu îmi calculez de fiecare dată ce o să zic. Nu le repet de zeci de ori înainte tocmai ca să am și eu sentimentul de proaspăt… Dar ne vedem și ne antrenăm. DJ Zicu studiază, de pildă, la pick-up ca la orice alt instrument. Este nevoie de antrenament, clar.
Este important și pentru mine. Am avut perioade mai lungi în care nu am cântat și am simțit atunci o anumită senzație de „ruginit”. Deci da, este nevoie și de studiu…
Povesteai la concert și despre Japonia. Îți lipsește ceva din Japonia acum, în România ?
Norzeatic: M-am întors din Japonia în pandemie, la sfârșitul lui 2020, într-o perioadă ciudată – și acolo, și aici… M-am lăsat prins în vârtejul vieții și o perioadă nu am simțit că-mi lipsește Japonia. Mă cufundasem cu totul în realitatea de aici. După vreo doi ani abia m-am reîntors în Japonia într-o excursie. Lucrez și ca ghid, din când în când, cu turiști români acolo. Abia când am ajuns după doi ani mi-am dat seama cât de mult îmi lipsea. Când am început să simt mirosurile alea de pe stradă, aroma unor restaurante toamna, când fierb ei Oden – un fel de zeamă cu foarte multe ingrediente care mustesc și fierb ore întregi… Este un parfum anume greu de descris în cuvinte. Abia atunci mi-am dat seama că îmi era chiar dor de tot vibe-ul acela…
Care ar fi pentru tine cea mai importantă lecție după cei 7 ani în Japonia ?
Norzeatic: Dincolo de surprizele unei civilizații complet diferite de a noastră, crede că am învățat foarte mult de la sinceritate și simplitatea japonezilor de a trata lucrurile mergând la esență. Pe cât de diferiți sunt ei ca civilizație, am realizat cât de apropiați suntem cu toții, în același timp. Am cunoscut oameni care știau multe lucruri, făceau o mulțime de lucruri, fără să fie deloc plini de ei, fiind foarte modești totodată. Este vorba de o cultură a grupului acolo – mai mult decât a individului. M-a fascinat tare mult felul lor de a trăi dezinteresat față de sine, felul în care se dăruiau celorlalți, comunității, grupului… Nu era doar o fațadă, cum își închipuie unii. Chiar era vorba despre o politețe trăită până în măduva oaselor, nu una formală. Era esența vieții lor…
Cât am fost acolo, prea puțin am reușit să mă ocup de muzică. Am reușit să fac în Japonia o singură piesă – Șapte, cu Electric Brother, pe care am înregistrat-o și am filmat și un videoclip pentru ea.
În rest, am fost prea prins în dimensiunea aceea. A fost un fel de luptă să stau focusat cu mintea și la realitatea de acolo, și la viața din România, la un moment am renunțat la actualitatea din România, pentru că era păcat să nu trăiesc pe deplin ce mi se întâmpla acolo. Dar cumva am strâns material pentru ceva ce știam sau speram că va veni în viitor, legat de muzică. De când m-am întors, nu am avut ocazia încă să pun în practică acele lucruri, pentru că am revenit la punctul din care plecasem, la proiectul cu instrumentiștii de jazz de la Qinta Spartă. Aș fi vrut să dezvolt un proiect legat de niște lucruri pe care le-am văzut, aflat, practicat acolo în Japonia, dar abia acum probabil că e vremea s-o fac… Ar fi ceva mai aproape de poezie, de spoken word, cu texte mai introspective.
