27.5 C
Bistrița
miercuri, iulie 15, 2026

Cine este autorul care va primi Premiul municipiului Bistrița pentru Literatură, mâine, la Festivalul „Poezia e la Bistrița”

Poeți din Ucraina, Italia, Irlanda, Spania, Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Croația și România – dar și doi prozatori de excepție – vor fi prezenți la Bistrița. Mâine începe Festivalul internațional Poezia e la Bistrița, eveniment care va prilejui și acordarea a două premii importante.

Festivalul Poezia e la Bistrița debutează mâine, 16 iulie, la ora 18.00, la Palatul Culturii. În cadrul ceremoniei, va fi acordat și Premiul Laura Albulescu pentru Editorul anului: Alex Ciorogar – critic și teoretician literar, doctor în filologie, lector universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Este directorul revistei Echinox și coordonatorul proiectului independent OMG Publishing.

Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița ajunge în acest an la scriitorul Octavian Soviany.

Octavian Soviany a urmat cursurile Facultății de Filologie ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. A devenit ulterior doctor în filologie la Universitatea din București.

A publicat până acum numeroase volume de poezie, romane și lucrări de critică literară. Printre acestea – romanul Viața lui Kostas Venetis, ciclul romanesc Lelian, volumele de poezie Ucenicia bătrânului alchimist și Călcâiul lui Magellan, precum și studiul Cinci decenii de experimentalism. 

Octavian Soviany a tradus din literatura franceză (Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Apollinaire, Th. Gautier, Dumas) și a colaborat, de-a lungul timpului, cu sute de articole la principalele revistele de cultură din țară.

Opera sa a fost tradusă în engleză, franceză, maghiară, germană, poloneză, bulgară, portugheză, italiană și suedeză. Este inclus în numeroase reviste și antologii.

În 2013 a apărut, la Ljubljana, volumul Pepel, prah in revolucija (IRI Institut), traducerea în limba slovenă a volumului Pulberea, praful și revoluția, realizată de Alex Mostar. În 2015 a fost publicată, la Sofia, de Editura Paradox, traducerea în limba bulgară a romanului Viața lui Kostas Venetis, semnată de Vanina Bojikova. În 2016 editura Dos Bigotes din Madrid a publicat versiunea spaniolă în traducerea Doinei Făgădaru. În 2024 a apărut traducerea în limba maghiară a volumului Călcâiul lui Magellan, cu titlul în traducerea lui Király Zoltán, la Editura Lector din Târgu Mureș.

În 2026 a fost publicată versiunea cehă a romanului Micul Saturnian, intitulată Mladý Bolestín, în traducerea lui Jiří Našinec, la Editura Malvern. 

Nu ratați, mâine seară, un concert special susținut de trupa BYRON. Intrarea este gratuită. 

Înființată în 2006, byron este una dintre cele mai apreciate formații de rock alternativ din România. Cu un repertoriu care îmbină influențe alternative, progressive și folk, trupa a lansat opt albume de studio. A devenit un reper al scenei muzicale românești prin concertele și proiectele sale speciale.

În 2025, albumele „nouă” și „Eternal Return” au fost certificate cu discul de platină. Spectacolul „Minunata lume nouă”, realizat împreună cu o orchestră de 54 de muzicieni, a reprezentat cea mai amplă producție din istoria formației. Prin activitatea sa, byron promovează constant dialogul dintre muzică, literatură și celelalte arte.

Componență:

  • Dan Byron – voce, chitară, flaut
  • 6fingers – clape, chitară, voce
  • Dany Serrano – chitară
  • Laszlo Demeter – bas
  • Andrei Ilie – tobe

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 11.00 – la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud avem parte de o întâlnire de excepție cu prozatorul invitat de poeții festivalului – Filip Florian. 

Filip Florian (n. 1968, în București) a debutat cu romanul Degete mici (2005), fiind recompensat cu Premiul pentru debut al României literare și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun debut în proză.

În 2006, împreună cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul Băiuțeii.

Zilele regelui (2008), cel al treilea roman al lui Filip Florian, a fost distins cu Premiul Manuscriptum acordat de Muzeul Literaturii Române. A fost desemnat Cartea anului 2008 la Colocviul romanului românesc contemporan. Toate bufnițele (2012) a primit Premiul pentru cea mai bună carte a anului la Gala Bun de Tipar.

În 2026, în iunie, a apărut romanul Media aritmetică. De-a lungul timpului, lui Filip Florian i-au fost acordat granturile europene Halma (2010), Landys & Gyr (2016) și DAAD Artists-in-Berlin (2018).

În România, cărțile lui Filip Florian au apărut la Editura Polirom. În străinătate, cărțile acetuia sunt traduse în peste cincisprezece țări, la edituri de prestigiu. 

Programul complet al Festivalului Poezia e la Bistrița – mai jos: 

Poezia, din nou la Bistrița: Întâlniri cu scriitori, lecturi, concerte, expoziții de artă contemporană și ateliere pentru liceeni

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.