19.2 C
Bistrița
marți, septembrie 1, 2026

Un minor s-a accidentat pe lacul Colibița

Un accident a avut loc astăzi pe lacul Colibița.  Un minor care era cu hidrobicicleta pe lac s-a accidentat. Acesta a fost transportat la spital.

Un apel la 112 cerea ajutorul, de urgență,  al salvatorilor. Se anunțase că un minor care se afla pe o barcă, pe lacul Colibița, ar căzut în apă, în apropierea unei pensiuni.

Pompierii militari și echipaje medicale de urgență au fost direcționate la caz.

Potrivit informațiilor primite, minorul ar fi fost scos din apă de către persoanele aflate în zonă, înainte de sosirea forțelor de intervenție.

Minorul în vârstă de aproximativ 16 ani a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, conștient și cooperant. Acesta este transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare” au transmis reprezentanții ISU BN.

UPDATE 19.00

Se pare că minorul nu a căzut în apă. Acesta era cu hidrobicicleta pe lac, când s-a accidentat în interiorul ambarcațiunii.

Conform martorilor, adolescentul ar fi vrut să schimbe locul pe hidrobicicletă cu un alt tânăr, moment în care a alunecat, a căzut și s-a lovit.

”Astăzi, 17 iulie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au fost sesizați cu privire la producerea unui incident pe lacul Colibița, în urma căruia un minor a fost rănit.

La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 16 ani, din municipiul Bistrița. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, în timp ce se afla într-o hidrobicicletă pe lacul Colibița, acesta s-ar fi fi dezechilibrat și ar fi căzut în ambarcațiune, accidentându-se.

Minorul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul” au transmis reprezentamții IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: