Peste 150 de bistrițeni sunt incluși în Programul Național de Diabet, primind senzori și pompe de insulină. Aceștia au rămas recent fără medic care să le prescrie consumabilele, fiind nevoiți să meargă în alte județe. Dar s-a găsit o soluție temporară: dr Paula Avram va prescrie exclusiv consumabile pentru acest program.
În prima zi a lunii iulie, Spitalul CLinic Județean de Urgență Bistrița anunța că suspendă programul dedicat diabeticilor tip I, care primeau senzori și pompe de insulină.
Cei peste 150 de pacienți s-au văzut lăsați de izbeliște și nu știau încotro să o apuce.
Casa Județeană de Sănătate Bistrița – Năsăud le-a transmis pacienților să apeleze la spitalele din județele învecinate.
Într-un interviu acordat Bistrițeanul.ro, medicul șef al CAS BN a explicat de ce în județul nostru doar spitalul poate elibera consumabilele din Programul Național de Sănătate. Iar directoarea CAS BN a promis că face eforturi pentru a găsi o soluție.
Astăzi, CAS BN și SCJUB au anunțat că s-a găsit o soluție temporară. Doamna doctor Paula Avram va avea o colaborare cu spitalul, strict pe eliberarea de consumabile în cadrul Programului Național de Diabet.
”Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud informează pacienții incluși în Programul Național de Diabet Zaharat cu privire la evoluția demersurilor active întreprinse pentru deblocarea și soluționarea situației generate de suspendarea temporară a derulării acestui program în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița.
Începând cu data de 30 iulie, revine în colaborare cu SCJU Bistrița, pe o fracțiune de normă, d-na doctor Paula Avram – medic specialist în specialitatea Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.
IMPORTANT PENTRU PACIENȚI:
- Prescrierea materialelor consumabile (consumabile pentru pompe, senzori de monitorizare): În luna iulie 2026, prescripțiile aferente acestor materiale vor fi eliberate din nou în cadrul ambulatoriului integrat de specialitate al SCJU Bistrița de către d-na dr. Paula Avram în zilele de 30 și 31 iulie. Programarea pacienților pentru aceste zile, precum și pentru lunile următoare se va stabili direct între d-na doctor și pacienți/aparținători.
- Tratamentul medicamentos specific diabetului zaharat: Pentru eliberarea prescripțiilor medicale de medicamente specifice, pacienții se pot adresa oricăruia dintre medicii specialiști aflați în relație contractuală cu CAS BN pentru specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice din județ.
Demersuri în curs pentru normalizarea activității:
”Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița informează pacienții că, în urma unor eforturi susținute pentru asigurarea continuității serviciilor medicale, a fost identificată o soluție temporară care permite continuarea derulării Subprogramului Național de Diabet Zaharat – materiale pentru pompe de insulină și sisteme de monitorizare continuă a glicemiei (senzori).
Pentru luna in curs (IULIE), doamna dr. Avram Paula va acorda consultații în Ambulatoriul de Specialitate în zilele de **30 și 31. **
- un post de medic specialist în specialitatea Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cu atestat de competență pentru utilizarea dispozitivelor medicale – pompe de insulină și sisteme de monitorizare continuă a glicemiei, în cadrul Compartimentului Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice;
- un post de medic specialist în specialitatea Pediatrie, cu atestat de competență în Diabetologie pediatrică, în cadrul Secției Pediatrie.
Ne preocupă în permanență sănătatea și confortul pacienților noștri și depunem toate eforturile pentru a asigura accesul neîntrerupt la servicii medicale de calitate și la tratamentele de care aceștia au nevoie. Vă mulțumim pentru înțelegere și încrederea acordată!” a transmis conducerea SCJUB.













