28.9 C
Bistrița
sâmbătă, septembrie 5, 2026

Cantină utilizată ca și fânar, magazie folosită ilegal ca și locuință – Curtea de Conturi a găsit HAOS la Direcția Județeană de Sport BN

Curtea de Conturi a prezentat un raport detaliat, care se întinde pe mai bine de 70 de pagini, în care prezintă neregulile identificate la Agenția Națională pentru Sport, mai exact la bunurile administrate. Nereguli serioase au fost identificate și la Direcția Județeană de Sport Bistrița-Năsăud. Printre ele se numără o cantină din lemn folosită ca și fânar sau o magazine folosită ilegal ca și locuință.

Un control realizat de Curtea de Conturi la Agenția Națională pentru Sport scoate în evidență abateri semnificative și generalizate în administrarea terenurilor și clădirilor aflate în domeniul public și privat al statului. Mai multe nereguli au ajuns inclusiv pe masa procurorilor.

Curtea de Conturi a constatat că ANS a gestionat „defectuos și superficial” modul în care persoane juridice de drept privat și utilitate publică au utilizat bunuri ce aparțin de domeniul public al statului, dar care au fost primite de acestea gratuit.

ANS deține 285 de terenuri, în valoare totală de 2,2 miliarde de lei, și 1317 construcții, în valoare totală de 1,311 miliarde de lei.

În Bistrița-Năsăud, de terenurile și proprietățile Agenției Naționale pentru Sport sunt gestionate de Direcția Județeană de Sport Bistrița-Năsăud, unde, de asemenea, Curtea de Conturi a găsit numeroase nereguli.

Cantină folosită ca fânar, magazie ca locuință….

Una dintre ele vizează un teren care are categoria „drum” și care este administrat de ANS prin DJS Bistrița-Năsăud din anul 2017. La vizita în teren, însă, terenul nu a putut fi identificat cu exactitate de reprezentanții instituției. Ce a găsit echipa de audit la vizita în teren:

„Urmare a vizitei în teren, echipa de audit a constatat faptul că:

Clădirea anexă – cantină lemn este utilizată ca fânar, fără a putea da informații/prezenta date despre modul în care s-a intrat pe proprietate și de către cine, neexistând documente care să permită folosința de către alte persoane;

O parte din clădirea anexă magazie este utilizată ca locuință de către o persoană, care ocupă ilegal în prezent proprietatea”, se arată în raportul Curții de Conturi.

Cauza acestei situații, potrivit auditorilor Curții de Conturi, este „neîndeplinirea obligațiilor legale de administrare și conservare a bunurilor publice”. Măsurile dispuse de auditori includ analizarea, clarificarea și dispunerea măsurilor legale ce se impun pentru repararea, alocarea de fonduri necesare, conservarea bunurilor respective sau scoaterea lor din funcțiune, dacă se impune.

„Consecințe: neîndeplinirea scopului pentru care bunurile au fost date în administrare, respectiv pentru desfășurarea de activități sportive. Degradarea patrimoniului public al statului prin pierderea valorii fizice și funcționale a imobilelor”, se mai precizează în raport.

DJS Bistrița-Năsăud are înregistrate clădiri care aparțin altora!

O altă neregulă identificată de Curtea de Conturi este înregistrarea și menținerea nejustificată în soldul contului contabil a 9 clădiri pentru care nu doar că instituția nu deține titluri de proprietate, ci aparțin altor unități administrativ teritoriale de pe raza județului Alba. Este vorba despre mai multe clădiri din cadrul unor tabere, în valoare totală de 7 milioane de lei.

De asemenea, DJS a cedat un teren situat în Bistrița, pe Bulevardul Independenței, Consiliului Județean, fără să existe o hotărâre a Guvernului, cum cere legea. Este vorba despre un teren de 1.353 de metri pătrați, care este folosit de Consiliul Județean încă din 1999, iar din 2019 au fost efectuate mențiuni operate inclusiv în extrasul de Carte Funciară, doar în baza acestei hotărâri de Consiliu Județean.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: