Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați ieri, prin 112, cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani, din Săsarm, ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu emis în aceeași zi.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că bărbatul s-ar fi deplasat la locuința soției sale, din Săsarm, deși avea obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri față de aceasta.
„De asemenea, acesta ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului și ar fi adresat amenințări unui alt bărbat aflat la aceeași adresă.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, violare de domiciliu și amenințare.
În urma probatoriului administrat, la data de 21 iulie a.c., polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului”, potrivit IPJ BN.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției Orașului Beclean, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean.













