Invitat la emisiunea Bistrițeanul Live, directorul general al companiei Aquabis, Andrei Kozuk, a oferit detalii importante despre stadiul lucrărilor derulate prin Masterplanul de apă și canalizare la Bistrița, precum și despre colaborarea cu constructorul MIS Grup.
„Relația noastră, cu MIS Grup, trebuie menținută exact în contextul beneficiar – antreprenor. Dacă ar fi să o metaforizez, să o descriu într-un anumit fel, e o „dragoste cu năbădăi”. Uneori e mai bine, uneori mai rău.
Scopul nostru este să ducem lucrarea la capăt, să reușim să reabilităm și să facem extinderile de care avem nevoie peste tot. Proiectul este extrem de important, sunt rețele vechi, din anii 75-80, trebuie reabilitate, inclusiv rețelele de aducțiune de la stația de tratare până la rezervoare sus. Fie că discutăm de distribuție, fie că discutăm de rețele de canalizare sau de extinderi”, a explicat directorul general al Aquabis.
Acesta a mai precizat că urmează să se mai deschidă câteva șantiere în Bistrița.
„Se vor mai deschide câteva șantiere. Ținta noastră este să terminăm până în 15 septembrie. Se deschid artere principale, noi am avut lucrări acolo, cum ar fi Ion Rațiu – lucrări făcute de către noi pe alt contract.
Pe contractul de lucrări numărul 2 au fost lucrări la deversor, în zona respectivă. Sunt zone critice unde, împreună cu Primăria Bistrița, împreună cu cei de la Poliția Rutieră, am stabilit să le facem pe perioada de vacanță. Sigur, de trei săptămâni plouă. Plouă, ne oprim, șantierele nu curg cum mi-aș dori.
Antreprenorul a venit cu echipe suplimentare pe diferite lucrări”, a completat.
Legat de termenul de finalizare pentru toate lucrările, Andrei Kozuk a precizat că acesta este dinamic, în funcție de mai mulți factori.
„Termenul de finalizare este dinamic. Pe măsură ce o stradă nu este pusă la dispoziție, pe măsură ce apar diverse probleme, se deschide o notificare de revendicare. Se revendică niște timpi în plus. Se analizează, este o echipă, specialiști pe revendicări. Se analizează și se poate aloca. Termenul inițial contractual final era noiembrie 2026. Noi acum am ajuns cu termenul undeva în 2027 pentru toate lucrările.
Sunt probleme, dar avansul nu e așa rău cum pare. Au venit cu echipe, avem promisiune că pe perioada verii vor mai veni, și-au adus încă un supervizor de lucrări. A crescut și echipa de management, pe de altă parte eu am schimbat dirigintele de șantier în urmă cu 6-7 luni, am adus un băiat tânăr, cu experiență, de care sunt foarte mulțumit.
Acolo unde nu e ok am deschis rapoarte de neconformitate, de aceea au durat lucrările pe Slavici. A fost o altă echipă. Sigur că nu a fost convenabil, plăcut pentru toată lumea, și îmi cer scuze clienților noștri de pe Slavici pentru acest lucru. Nici antreprenorului nu i-a convenit, a dat afară echipa din șantier care a creat neconformitățile și a intervenit”, a mai declarat directorul general al Aquabis.
Întreaga emisiune la care a fost invitat Andrei Kozuk poate fi urmărită mai jos:













