17.1 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Apa ajunge în Slătinița în 2-3 săptămâni! CE documente trebuie să pregătească cetățenii:

Andrei Kozuk, directorul general al companiei Aquabis, invitat la emisiunea Bistrițeanul Live, a declarat că în circa 3 săptămâni se va ajunge cu apa la Slătinița. Acesta le-a transmis cetățenilor că pot pregăti documentele necesare. Despre ce este vorba:

Directorul general al companiei Aquabis, Andrei Kozuk, a anunțat că lucrările sunt pe final, iar apa va ajunge la Slătinița în aproximativ 2-3 săptămâni.

​În prezent se montează pompele, iar după ce se ajunge cu apa, începe procesul de recepție.

Deși contractul de lucrări face parte dintr-un proiect mai amplu pe UAT Bistrița, s-a găsit o soluție legală împreună cu Inspectoratul de Stat în Construcții și Primăria Bistrița pentru a efectua o recepție parțială doar pe sectorul Slătinița.

Mai multe detalii puteți afla de AICI. 

​Deoarece branșamentele sunt deja executate prin contractul de lucrări, procedura pentru locuitori este mult simplificată.

Ceea ce mai trebuie să depună cetățenii pentru eliberarea avizului (după finalizarea demersului de recepție a lucrărilor) sunt următoarele:
– copie CI
– ⁠copie act de proprietate
– ⁠completare cerere tip – se descarcă direct de pe site-ul Aquabis, de AICI.
– ⁠taxă aviz 300 lei.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: