31.9 C
Bistrița
marți, august 4, 2026

FOTO – Cod portocaliu de caniculă în județ! Unde găsiți puncte de hidratare în Bistrița:

Județul Bistrița-Năsăud se află sub avertizare de Cod Portocaliu de val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale. În acest context, au fost operaționalizate mai multe puncte de hidratare în Bistrița. Inclusiv farmaciile pun la dispoziția bistrițenilor puncte de hidratare.

În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată de prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, au fost stabilite măsuri unitare de intervenție pentru identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost în perioadele cu temperaturi extreme și în alte situații care le pot pune viața în pericol.

Ca măsură imediată, au fost operaționalizate puncte de hidratare în municipiul Bistrița, în zonele Biserica Sfânta Ana, Decebal și Lama, pentru sprijinirea populației pe durata temperaturilor extreme” – transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

De asemenea, toate farmaciile din municipiul Bistrița pun la dispoziția cetățenilor puncte de hidratare, contribuind astfel la protejarea sănătății populației în această perioadă de caniculă.

Județul nostru se află sub COD PORTOCALIU de val de căldură persistent și intens, caniculă, disconfort termic accentuat și noapte tropicală. Mai multe detalii puteți afla de AICI. 

Trei persoane, dintre care un copil și o persoană mai în vârstă, au ajuns la spital în ultima săptămână, din cauza caniculei și a expunerii prelungite la soare.

Canicula a făcut victime în ultima săptămână: trei persoane au ajuns la spital

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: