Ordinul de protecție, controlul judiciar sau arestul la domiciliu vin acum „la pachet” cu montarea brățărilor electronice. Unii bistrițeni au sfidat interdicțiile, iar brățările au alertat polițiștii de 170 de ori în primele șase luni ale acestui an.
Conform legislației, când o persoană primește arest la domiciliu, control judiciar sau se emite ordin de protecție, automat i se montează și o brățară electronică.
În primele 6 luni ale acestui an, 102 persoane au ”primit” brățări electronice.
”La începutul anului 2026, la nivelul S.I.M.E. se aflau în monitorizare 87 persoane. Până în data de 30 iunie 2026, față de alte 102 persoane a fost dispusă măsura monitorizării, fiindu-le montate dispozitive de monitorizare electronică.
Astfel, pe parcursul perioadei menționate au fost luate în supraveghere 102 persoane, dintre care 34 în arest la domiciliu, 16 plasate sub control judiciar, 52 fiind pentru ordine de protecție și ordine de protecție provizorii emise” a transmis comisar șef al IPJ BN, Mihai Lupșa, într-o conferință de presă.
Unii dintre cei monitorizați cu brățară au ieșit din aria impusă.
Astfel că brățările au alertat poliția. Totuși, o mică parte dintre aceștia s-au ales și cu măsura preventivă schimbată.
”Cu privire la persoanele supravegheate, în semestrul I 2026 au fost realizate 170 de intervenții în urma alertelor S.I.M.E.
În perioada analizată, au fost formulate 35 de sesizări ca urmare a constatării încălcării măsurii/obligațiilor dispuse de către organele judiciare. Dintre acestea, au fost înregistrate 9 cazuri care au avut ca urmare schimbarea măsurii dispuse inițial, cu măsuri preventive mai aspre” a mai explicat Mihai Ovidiu Lupșa.
La finalul lunii iunie 2026, au rămas în supravegherea poliției 111 persoane cu brățări electronice montate.
În ceea ce privește privarea de libertate, în primele șase luni au fost încarcerate 59 de persoane.
De asemenea au fost puse în executate 4 mandate europene de arestare, fiind predate autorităților judiciare persoanele care au făcut obiectul acestora.
Printre acesteas se numără și proxenetul de Lechința, care ajunsese să se plimbe liniștit prin țară, autoritățile franceze întârziind câteva luni cu ”recuperarea” lui.











