În toamnă se fac 4 ani de când un bistrițean nu mai poate ajunge cu mașina în propria curte, pe strada Labirint. Toate acestea, după ce un vecin și-a pus barieră și semne de circulație pe o stradă, care în toate documentele Primăriei Bistrița apare ca drum public. De trei luni și jumătate există chiar o sentință definitivă a Tribunalului Bistrița care spune că bariera trebuie desființată, acest lucru încă nu s-a întâmplat…
T. locuiește alături de soție de peste 25 de ani pe strada Labirint. A fost prima casă construită legal pe strada situată în apropierea Hotelului Diana. A primit terenul de la socrul său tocmai pentru a-și face casă și imediat a început demersurile în acest sens.
Pentru că Primăria Bistrița îi condiționa autorizația de construire de un drum public care să-i asigure accesul, omul s-a apucat de demersurile pentru PUD (Plan Urbanistic de Detaliu), parcurgând toate etapele legale pentru a se asigura că va avea acces la propriul teren și casă. Vecinii au cedat câte o bucată de teren și s-a amenajat strada, care a și fost asfaltată în urmă cu câțiva ani.
Bistrițeanul s-a trezit acum trei ani, într-o dimineață, că vecinul său, care a cumpărat terenul mult după ce el s-a mutat acolo, îi blochează accesul cu o barieră acționată cu telecomandă și cu semnele de circulație aferente.
„Într-o dimineață când am mers să duc gunoiul m-am trezit că mută bariera și am fost efectiv blocați. A venit Politia Locala care a constatat că nu are autorizație de construcție pe bariera amplasată și l-a amendat și i-a dat termen să o desființeze… În octombrie sunt 4 ani de când nu putem intra cu mașina în curte. Lăsam mașina prin față, când, cum prindem loc. Totul a fost okey, am umblat pe poartă, până acum 3 ani. Apoi, domnul ne-a spus că e terenul său. El apare în CF, a apărut ulterior, însă reiese din UTR și toate hărțile pe care le deține primăria că acolo e o stradă publică”, a explicat cetățeanul pentru Bistrițeanul.ro.

Li s-a făcut dreptate după 4 ani!
Vecinul său s-a adresat instanței și a contestat amenda și decizia Poliției Locale. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Bistrița în 2024, iar instanța s-a pronunțat la mijlocul anului 2025, când a respins plângerea contravențională a cetățeanului, menținând astfel măsura impusă de Poliția Locală.
Bărbatul nu s-a lăsat și a mers mai departe, dosarul ajungând la Tribunalul Bistrița-Năsăud, care în urmă cu trei luni și jumătate menține decizia judecătoriei și respinge apelul bărbatului, ca nefondat.
„Au trecut 3 luni și jumătate de la sentință și noi tot suntem blocați, nu am putut contrui nimic, nu am putut nici măcar degaja niște resturi de construcții după ce am amenajat o baie, pentru că accesul nostru la proprietate este doar pietonal, nu putem intra cu nicio mașină cu nimic, dacă vrem să amenajăm ceva acolo… Efectiv a fost un abuz ce s-a întâmplat până acum”, a mai spus bistrițeanul.
Contactat, primarul Gabriel Lazany a precizat că nu știe despre această situație și că odată ce revine din concediu se va interesa despre acest caz absurd:
„Sunt în concediu. De luni într-o saptămână ma intereseaz. Nu știam de situație”.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, motivarea sentinței nu a ajuns însă la instituție, motiv pentru care încă n-a fost pusă în aplicare.











