Bistrița devine epicentrul culturii Hip-Hop între 21 și 23 august, odată cu desfășurarea celei de-a treia ediții a proiectului cultural Urban Dance Vibes. Organizat de Asociația Reborn, evenimentul promite trei zile pline de energie și mișcare, aducând laolaltă tineri pasionați de dans, instructori de top și comunitatea locală.
Asociația Reborn organizează zilele viitoare cea de-a treia ediție a proiectului cultural Urban Dance Vibes, dedicat tinerilor pasionați de dans.
Timp de trei zile, evenimentul va reuni 5 instructori invitați și va include 9 workshop-uri de street dance, adresate atât începătorilor, cât și dansatorilor cu experiență.
Workshop-urile se vor desfășura la Școala Gimnazială Nr. 1 din Bistrița, după următorul program:
Vineri, 21 august: 11:00–19:00
Sâmbătă, 22 august: 11:00–19:00
Duminică, 23 august: 16:00–19:00.
„Sâmbătă, 22 august, de la ora 18:00, în Parcul Municipal Regele Mihai I, pe Main Stage, în cadrul evenimentului Sportival, va avea loc un spectacol de dans susținut de trupele Reborn Dance Studio, urmat de un concurs de dans: 1 vs. 1 Hip-Hop Battle, organizat pe două categorii:
1 vs. 1 Hip-Hop Battle – Kids: sub 12 ani
1 vs. 1 Hip-Hop Battle – No Limit: 12 ani+.
Pe parcursul evenimentului vor fi organizate și flashmob-uri în zone reprezentative ale municipiului Bistrița, folosind coregrafii învățate în cadrul workshop-urilor” – spune Dora Pralea, fondatoarea Reborn Dance Studio Bistrița.
Urban Dance Vibes promovează dansul urban și cultura Hip-Hop ca forme de expresie artistică și încurajează participarea tinerilor la viața culturală a orașului.
Proiectul este organizat de Asociația Reborn, cu sprijinul Municipiului Bistrița, prin programul de finanțare nerambursabilă de la bugetul local pe anul 2026.
Pentru informații suplimentare și înscrieri puteți accesa paginile Reborn Dance Studio – Instagram, Facebook, TikTok sau puteți suna la numărul de telefon 0756 956 774 – link înscrieri – https://forms.gle/L7GHbQjYw4m79UFE6














